Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit de cîţiva localnici, zăcînd fără suflare, pe marginea unui canal de irigaţii din apropierea localităţii constănţene Mircea Vodă. Macabra descoperire a fost făcută miercuri noaptea, în jurul orei 23.00, poliţiştii din Cernavodă fiind anunţaţi prin intermediul Serviciului de Urgenţă 112. Oamenii legii s-au deplasat la locul indicat şi, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că bărbatul decedat este Nicolae Pălaton, de 55 de ani, din Medgidia. Anchetatorii au descoperit lîngă el o undiţă din fibră de carbon ruptă în două, mînerul acesteia prezentînd urme de topire. În timpul examinării hainelor bărbatului decedat, poliţiştii au descoperit că şi o parte din îmbrăcămintea acestuia era topită. Ca urmare a anchetei desfăşurate, s-a stabilit că bărbatul se afla la pescuit, iar deasupra, la o înălţime de aproape opt metri, trecea o linie de înaltă tensiune. În momentul în care a ridicat undiţa, pescarul a atins cablurile electrice şi s-a electrocutat, murind pe loc. Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Medgidia în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.