Peste 72.000 de persoane au obţinut, în 2008, venituri din contracte de drepturi de autor, suma totală fiind de 1,07 miliarde de lei, potrivit declaraţiilor depuse de populaţie în mai 2009, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar. \"În 2008, 72.294 de persoane au realizat venituri din valorificarea, sub orice formă, a drepturilor de proprietate intelectuală. Suma totală aferentă acestor contracte este de 1.071.907.502 lei\", a spus Blejnar. El a precizat că datele se referă la evaluările realizate în baza declaraţiilor de venit depuse de persoanele fizice în mai 2009, pentru încasările obţinute în 2008. Din totalul veniturilor, circa 90% reprezintă încasări din drepturi de autor şi activităţi conexe acestora, iar restul sunt pentru brevete de invenţii, desene şi modele, mostre de fabrică şi know-how, a mai spus şeful ANAF. Autorităţile intenţionează să impună plata contribuţiei de asigurări sociale şi pentru sumele provenite din drepturi de autor şi alte venituri obţinute în baza unor convenţii civile sau contracte de colaborare. Măsura este contestată atât de reprezentanţii industriei mass-media (patronate din domeniu, instituţii de presă, asociaţii, etc), alături de actori sau scriitori, cât şi de opoziţie.