Primăria comunei Poarta Albă a făcut inventarul terenurilor la nivelul comunei şi a decis ca loturile neproductive sau degradate să fie împădurite, atât prin programele Consiliului Judeţean Constanţa, cât şi prin proiectele de la nivel naţional desfăşurate prin Fondul de Mediu. La nivel judeţean, conducerea CJC s-a mişcat mult mai repede decât autorităţile centrale şi a reuşit adoptarea unor hotărâri, încă de la sfârşitul anului 2008, prin care să ridice procentul de zone împădurite din judeţul Constanţa. După cum bine se ştie, Dobrogea este în proces de deşertificare, fiind pe ultimul loc la nivel naţional, cu doar 5% suprafaţă împădurită. Pentru a pune capăt acestui proces de deşertificare, CJC a gândit o serie de programe. Primul dintre ele se referă la împădurirea terenurilor neproductive şi foarte degradate. Al doilea program a fost cel de creare a perdelelor forestiere de protecţie a câmpurilor şi culturilor dar şi de protecţie a drumurilor judeţene. În fine, un al treilea program demarat de CJC se referă la refacerea livezilor în judeţul Constanţa. În ceea ce priveşte împădurirea terenurilor neproductive sau degradate, nu puţine au fost primăriile care s-au înscris în acest program. Printre acestea se numără şi Primăria Poarta Albă. Primarul comunei, Vasile Delicoti, a declarat că împădurirea unor astfel de terenuri este un lucru foarte bun. „Pentru programul CJC am pus la dispoziţie o suprafaţă de 12 hectare în vatra satului, lângă baza sportivă. Era un teren neproductiv, pe care nu putea face nimic altceva. Crearea unei păduri de salcâmi acolo este o idee foarte bună. Sper ca săptămâna aceasta să putem să ne apucăm de plantare, pentru că până acum vremea nu ne-a permis”, a declarat Vasile Delicoti. Primarul a afirmat că, la nivelul comunei, alte 76 de hectare vor fi împădurite cu diverse specii de foioase printr-un program al Fondului de Mediu. „Este un proiect pe care Primăria Poarta Albă l-a realizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (IRTSV) Constanţa. Noi, ca autoritate publică, am făcut proiectul şi am pus la dispoziţie terenurile, cei de la IRTSV urmând să supravegheze implementarea proiectului. Este un proiect de peste 500.000 de euro care va începe în această toamnă, urmând a se derula o perioadă de timp de cinci ani. Avem două locaţii unde se vor face plantări. Prima este o suprafaţă de 46 de hectare, situată în jurul cimitirului nou din comună. Cea de-a doua suprafaţă de 30 de hectare se află în satul Galeşu, lângă Nazarcea. Toate aceste suprafeţe sunt de fapt versanţi de văi care, odată acoperiţi de pădure, vor fi consolidaţi”, a afirmat Delicoti. Pe lângă aceste programe, Primăria Poarta Albă a intrat într-un alt program al CJC, cel de reînfiinţare a livezilor, unde a reuşit deja plantarea a 2 hectare cu pomi fructiferi.