Peste 1.000 de „case verzi“ şi 376 de maşini noi, aprobate de AFM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 1.000 de „case verzi“ şi 376 de maşini noi, aprobate de AFM

Economie 20 Iulie 2017 / 17:48 563 accesări

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat un număr de 376 de dosare în programul Rabla, 19 dosare pentru Rabla Plus și peste 1.000 de cereri de finanțare pentru programul Casa Verde, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, remis, joi, presei. "Ca urmare a aprobării dosarelor de finanțare în ședința Comitetului de Avizare din data de 19 iulie 2017, AFM a publicat listele cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Programul Rabla) și în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus) 2017 și cu persoanele fizice aprobate în cadrul Programului Casa Verde", se arată în comunicat. Astfel, în această etapă, pentru Programul Rabla au fost acceptate 376 de dosare pentru 920 de autovehicule și o contestație pentru un autovehicul. Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 19 dosare pentru 65 de autovehicule, dintre care 63 de autovehicule pur electrice și 2 electrice hibride.

Listele persoanelor juridice acceptate în programe sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secțiunile aferente Programelor Rabla și Rabla Plus. Persoanele juridice care au fost acceptate în programe se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto validați în Programele Rabla și Rabla Plus 2017.

Bugetul alocat pentru acest an în cazul programului Rabla Clasic se situează la 180 de milioane de lei, iar cel pentru Rabla Plus la 45 de milioane de lei.



12