Chiar dacă în weekend-ul ce tocmai a trecut vemea a fost cam... zgârcită, în special duminică, sute de copii din comunele din judeţ au venit la patinoar să testeze timp de o oră gheaţa, cu patinele, prin programul „Învăţăm să patinăm”, iniţiat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) în 2009. Programul autorităţilor judeţene, destinat unui număr de peste 15.000 de elevi din clasele I-VIII din mediul rural, se va derula în continuare doar sâmbetele şi duminicile, până pe 17 februarie, pentru a nu perturba activităţile şcolare. Acţiunea CJC s-a desfăşurat şi în vacanţa de iarnă a elevilor, când peste 4.500 de şcolari din judeţ au avut posibilitatea să testeze gheaţa celor două patinoare din Constanţa. Coordonatorul programului CJC, Edi Bădilă, susţine că nu au fost înregistrate incidente în derularea programului, iar copiii sunt foarte încântaţi, mai ales că mulţi nu mai fuseseră niciodată la patinoar. Printre zecile de comune din judeţ care au participat deja la programul CJC se numără: Dumbrăveni, Independenţa, Agigea, Cumpăna, Ghindăreşti, Lumina, Istria, Pantelimon, Grădina, Săcele, Oltina, Mihail Kogălniceanu. În cele două zile libere ce tocmai au trecut, 1.025 de elevi din localităţile Seimeni, Târguşor, Medgidia, Saraiu, Băneasa, Gârliciu, Horia, Lipniţa şi Comana au venit la patinoar prin programul CJC. „Sunt pentru a treia oară la patinoar, dar tot am căzut de două ori. Este foarte distractiv, îmi place mult”, a spus Roxana Ionela Benecovschi, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala de Arte şi Meserii (SAM) Comana. Alături de elevi sunt prezente întotdeauna şi cadre didactice, pentru a-i supraveghea. „Pentru copii, programul este minunat. Copiii noştri sunt pentru a doua sau a treia oară pe patine, dovadă că se descurcă foarte bine. Iniţiativa CJC este benefică pentru că vine în sprijinul copiilor. În cazul multora, situaţia materială nu le permite să dea în jur de 30 de lei pentru a veni la patinoar, fără a pune la socoteală şi transportul”, a declarat Gelu Rusu, profesor de istorie la SAM Comana. Cadrul didactic lansează şi o propunere către organizatori. El spune că ar fi benefice şi vizite la teatru pentru elevii din mediul rural şi propune organizarea şi unor astfel de acţiuni.