Peste 11.000 de locuri de muncă prin ANOFM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 11.000 de locuri de muncă prin ANOFM

Social 11 Aprilie 2009 / 00:00 688 accesări

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) pune la dispoziţia românilor fără un loc de muncă, pînă pe 16 aprilie, peste 11.000 de joburi. Potrivit ANOFM, cele mai multe locuri de muncă sînt disponibile în Bucureşti - 2.061, Constanţa - 733 şi Hunedoara - 597, iar cele mai puţine în Mehedinţi - 28, Bistriţa - Năsăud - 47 şi Alba - 74. La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sînt oferite 506 locuri de muncă. Cea mai bogată ofertă este pentru ingineri şi subingineri, respectiv 177 locuri de muncă (inginer construcţii civile, industriale şi agricole - 34, inginer mecanic - 16, inginer căi ferate, drumuri şi poduri - 15, inginer constructor instalaţii - 9, inginer industria alimentară - 8, inginer electromecanic - 6). De asemenea, patronii pun la bătaie posturi de asistent medical generalist - 61, inspector de specialitate administraţia publică - 27, contabil - 24, consilier în management - 12, medic specialist - 11, consilier juridic - 10, jurisconsult - 9, redactor - 8, manager zonă - 5, arhitect clădiri - 4, biolog - 4, educatoare - 3, auditor intern - două locuri de muncă. De asemenea, multe dintre aceste posturi sînt în industria textilă, unde se caută 701 lucrători calificaţi şi 545 necalificaţi.



12