Peste 1.200 de persoane salvate de cadrele MAI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 1.200 de persoane salvate de cadrele MAI

Justiție 29 Decembrie 2012 / 00:00 383 accesări

Peste 1.200 de persoane aflate în dificultate din cauza fenomenelor meteorologice au fost salvate în ultimele săptămâni de cadrele Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au anunţat reprezentanţii instituţiei. Dintre cele 1.248 persoane care au fost salvate începând cu data de 11 decembrie de cadrele MAI, cele mai multe au fost din judeţele Botoşani (735) şi Teleorman (146). Potrivit surselor citate, pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, în ultimele săptămâni, peste 9.000 de angajaţi ai MAI au acţionat în mai multe judeţe ale ţării. MAI a participat cu peste 3.600 de mijloace auto aparţinând Poliţiei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră, dar şi cu 13 elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie. Cu ocazia sfârşitului de an, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a adresat un mesaj de mulţumire întregului personal al MAI, “care şi-a îndeplinit datoria de-a lungul anului 2012 cu dăruire şi onoare, în pofida dificultăţilor financiare, instituţionale sau funcţionale”.Totodată, ministrul Radu Stroe a transmis scrisori de mulţumire, în nume personal, unor subofiţeri din cadrul structurilor pentru Situaţii de Urgenţă şi Jandarmerie care, în această lună, au acţionat cu devotament şi curaj pentru salvarea de vieţi omeneşti în judeţele Botoşani, Vaslui, Bacău şi Giurgiu.

Taguri articol


12