Peste 120.000 de turişti s-au aflat pe litoralul românesc în acest weekend, numai în structurile de cazare oficiale, fiind cel mai aglomerat sfârșit de săptămână al actualului sezon estival. Cei care au ales litoralul ca destinaţie de vacanţă, dar şi localnicii au avut parte de numeroase evenimente. Președintele Asociației Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, a declarat că în stațiunea Mamaia nu se mai găsește niciun loc de cazare, iar în sudul litoralului gradul de ocupare depăşeşte 90 la sută, ea adăugând că turiștilor care au ales structuri de cazare oficiale li se adaugă alte câteva mii care s-au cazat la rude sau la localnici. În pofida numărului mare de turiști, polițiștii constănțeni spun că nu s-au confruntat cu evenimente în zona litoralului. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, la sfârșitul acestei săptămâni nu au avut loc incidente, scandaluri sau diverse agresiuni în zona de litoral. În această după-amiază, mulți dintre turiștii aflați pe litoral au început să plece spre casele lor. Potrivit reprezentanților Serviciului Poliției Rutiere Constanța, în prezent se înregistrează valori ridicate de trafic pe DN 39 între Eforie Sud și Eforie Nord, fără a fi însă blocaje, polițiștii așteptându-se ca și în următoarele ore să fie aglomerat pe drumul care leagă sudul litoralului de Autostrada Soarelui.