Peste 1.300 de constănțeni au ajuns la SCJU

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În șase zile

Peste 1.300 de constănțeni au ajuns la SCJU

Sănătate 03 Decembrie 2014 / 00:00 518 accesări

Între 28 noiembrie și 2 decembrie, în Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanța au ajuns 1.351 de constănțeni, cu diferite probleme de sănătate, a anunțat, ieri, conducerea SCJU. Din total, 314 au fost copii. Tot din numărul total al prezentărilor, doar 341 de persoane au necesitat internarea, din care 63 au fost în stare gravă, așa că au ajuns în secția Anestezie Terapie Intensivă. ”Au fost foarte multe traumatisme, poate și în urma condițiilor meteo nefavorabile”, a declarat managerul SCJU, dr. Dănuț Căpățînă. Și pentru că iarna bate la ușă, dr. Căpățînă a anunțat că unitatea sanitară și-a făcut aprovizionarea cu medicamente și materiale sanitare de urgență pentru o lună și jumătate. Totodată, au fost aprovizionate și secțiile exterioare. ”Am avut ceva probleme în ceea ce privește licitația organizată pentru achiziționarea de combustibil. A trebuit să anulăm licitația pentru că respectiva firmă avea o ofertă doar pentru 30 de zile, contrar legii. Au fost realuate toate procedurile, așa că a existat o zi când bolnavii unei secții exterioare nu au avut căldură. Au fost puse calorifere electrice. Acum totul e în regulă”, a dat asigurări managerul.

Taguri articol


12