Peste 150 de mii de persoane au tranzitat frontiera României în ultimele 24 de ore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 150 de mii de persoane au tranzitat frontiera României în ultimele 24 de ore

Eveniment 26 Septembrie 2024 / 19:29 134 accesări

Joi, 25 septembrie, polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 159.000 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 57.500 de mijloace de transport care au tranzitat fro­ntiera.

Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar și prin cele aeriene și maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 76.307 persoane. Totodată, au intrat în țară 27.873 mijloace de transport.

În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 25.09.2024, la nivel naţional, intrând în România 10.147.830 cetăţeni ucraineni.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime din întreaga țară nu mai efectuează formalitățile de control pentru persoanele care călătoresc în spațiul Schengen, însă împreună cu colegii de la poliție, imigrări și jandarmerie, realizează acțiuni polițienești punctuale pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate faptele ilegale.

În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 32.570 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 1.026.900 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii.

De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 38 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale.

Reamintim faptul că autoritatile bulgare efectuează lucrări de reparații pe partea bulgară la Podul Prieteniei dintre Ruse și Giurgiu, lucrări ce vor dura aproximativ 730 de zile. Acestea se vor desfășura zilnic, timp de 10-12 ore.

Pe perioada reparațiilor, circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat.

Având în vedere că timpii de așteptare prin PTF Giurgiu vor fi ridicați, Poliția de Frontieră recomandă participanților la traficul transfrontalier să utilizeze aplicația Trafic On-line care prezintă o medie a timpului de așteptare în punctele de trecere și utilizarea celorlalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internațional de la granița cu Republica Bulgaria, după cum urmează:

  • pe raza județului Dolj: PTF Calafat și PTF Bechet (BAC);
  • pe raza județului Teleorman: PTF Zimnicea (BAC), PTF Turnu Măgurele (BAC);
  • pe raza județului Călărași: PTF Călărași (BAC);
  • pe raza județului Constanța: PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipnița și PTF Dobromir pentru autoturisme cu greutate admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08.00 la ora 20.00.



Ştiri recomandate

12