Peste 1.500 de bikeri din întreaga țară și de peste hotare vă invită la concerte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Senzații tari pe două roți: ultima seară Seawolves Bike Fest

Peste 1.500 de bikeri din întreaga țară și de peste hotare vă invită la concerte

Divertisment 11 Iunie 2016 / 17:11 1218 accesări

Cea de-a IX-a ediție a Seawolves Bike Fest, care a debutat vineri, a continuat în forță, sâmbătă, după ora prânzului, cu sute de motoare turate la maximum. Pasionații de senzații tari pe două roți din întreaga țară, dar și de peste hotare, din Republica Moldova, Serbia, Germania, Republica și Turcia, au pornit în paradă, din zona Camping S din stațiunea Mamaia Nord până pe bulevardul Ferdinand.

CONSTĂNȚENII ȘI TURIȘTII AU IMORTALIZAT PARADA

Pasarela din Mamaia, prima dinspre Năvodari, era arhiplină, sâmbătă, constănțenii, dar și turiștii de pe litoral adunându-se să vadă, să fotografieze și să filmeze defilarea „motoarelor”. Startul paradei s-a dat în jurul orei 13.00, apoi „valurile” de bikeri, pe două coloane, au invadat stațiunea Mamaia și străzile Constanței, pe ruta Mamaia - Bd. Lăpușneanu - Bd. Tomis - Bd. Ferdinand și retur, Lăpușneanu - Mamaia. Din cele peste 1.500 de motociclete participante la festival, la paradă au luat parte peste 600 de motociclete, pe care s-au aflat peste 1.000 de persoane, puțini fiind bikerii fără... pasageri. Unii bikeri au preferat să rămână în campinf, să se refacă după o noapte lungă, udată cu... tărie sau cu bere din belșug.
Parada Seawolves Mamaia Style, realizată în parteneriat cu Asociația Litoral - Delta Dunării s-a încheiat, însă sâmbătă, pe-nserat, începând cu ora 19.00, scena din Camping S va fi animată de ritmuri rock și heavy metal. Vor cânta pentru bikerii din întreaga țară, pentru oaspeții străini, dar și pentru constănțenii care sunt fani Seawolves Bike Fest: Astral Ofidian din Constanța, Sanctuar din Timișoara, Magica din Constanța, Trooper și Zdob și Zdub din Republica Moldova.
„Festivalul crește de la an la an. Avem participanți din întreaga țară, dar și din Republica Moldova, Germania, Bulgaria, Serbia, Turcia. Au venit la Seawolves, familii cu copii, dar și motocicliști veterani de 70 de ani. În această seară, la concerte, ne așteptăm la peste 3.500 de participanți”, a spus, pentru „Telegraf”, reprezentantul Seawolves MC România, Florin Stoian.
FOC DE TABĂRĂ
Și în această seară, până la răsărit, participanții la festival se vor aduna pe plajă, la tradiționalul foc de tabară, care va fi aprins lângă beach barul care va fi deschis toată noaptea. Atmosfera va fi animată de recitalul folk&rock al lui Silviu Covaci, care va fi acompaniat la tobe de Ionuț Micu și la chitară bass de veteranul Virgil Stoica. Prezentatorul evenimentului este Cristian Hrubaru de la Rock FM!

Citește și:

Motocicliștii au turat mii de cai-putere la Parada Seawolves Mamaia Style!

Weekend plin de evenimente pe litoral și în Deltă

Acces gratuit în weekend-ul redeschiderii Aqua Magic

Cele mai importante evenimente din turism, prezentate online



12