Peste 1.600 de pietoni amendaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În cadrul campaniei demarate pe 6 mai

Peste 1.600 de pietoni amendaţi

Justiție 16 Mai 2013 / 00:00 347 accesări

Poliţiştii de la Rutieră au efectuat, ieri, mai multe razii în municipiul Constanţa, pentru sancţionarea pietonilor care traversează prin loc nepermis. Unul dintre punctele în care echipajele SPR Constanţa s-au aflat a fost strada Theodor Burada, unde mai mulţi trecători au fost surprinşi în timp ce treceau strada neregulamentar, punându-şi vieţile în pericol. Unii dintre ei au încălcat legislaţia rutieră şi au luat-o la fugă prin faţa maşinilor, deşi o trecere de pietoni semaforizată se afla la maximum 20 de metri de locul în care se aflau. „Într-adevăr, am trecut prin loc nepermis pentru că mă grăbeam şi am văzut că semaforul pentru pietoni era pe culoarea roşie. Am greşit, mi se pare corect să fiu amendat, dar m-am asigurat înainte de a traversa”, a declarat un bărbat. Campania poliţiştilor a început pe 6 mai şi, până ieri, lucrătorii SPR Constanţa sancţionaseră 1.622 de pietoni. „În municipiul Constanţa, traversarea neregulamentară este cauza principală a producerii accidentelor rutiere”, a declarat scms. Ciprian Sobaru, şeful interimar al SPR Constanţa. De la începutul anului şi până în prezent, pe şoselele din judeţul Constanţa au avut loc 62 de accidente rutiere provocate de indisciplina pietonilor, în care patru persoane au murit, 14 au fost rănite grav şi alte 46 au suferit leziuni uşoare. Amenda pentru traversarea prin loc nepermis este de 150 de lei, dar se poate reduce la 75 de lei în cazul în care contravenientul o achită în 48 de ore. „În paralel cu acţiunile derulate în trafic, poliţiştii de la Rutieră organizează în această perioadă şi acţiuni de informare şi conştientizare în unităţile de învăţământ, în vederea reducerii victimizării elevilor în accidente rutiere”, a declarat ag. princ. Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al SPR Constanţa.

Taguri articol


12