Peste 20% din şomeri au fost angajaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa şi Tulcea Cursuri de recalificare cu efect

Peste 20% din şomeri au fost angajaţi

Justiție 31 Octombrie 2012 / 00:00 1335 accesări

Disponibilizările în masă realizate în ultimii ani, în România, şi lipsa de noi locuri de muncă au făcut ca posibilitatea găsirii unui loc de muncă să se transforme într-un vis din ce în ce mai îndepărtat pentru şomerii români. În sprijinul lor, au fost demarate o serie de proiecte pentru a-i ajuta să-şi găsească un nou job. Printre acestea se numără şi proiectul „Şanse europene pe piaţa muncii”, implementat începând cu 2010 de Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (IDRU). Proiectul, destinat şomerilor tineri, şomerilor de lungă durată şi şomerilor de peste 45 de ani, a fost implementat în Regiunea Sud Est, judeţele Constanţa şi Tulcea. Ieri, la Hotelul Ibis din Constanţa a avut loc conferinţa de închidere a proiectului, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele obţinute. „Au fost consiliate în vederea recalificării 800 de persoane, din care 177 au fost selectate, pe baza abilităţilor şi competenţelor profesionale, să urmeze cursurile de calificare în domeniul alimentaţiei publice, comerţului şi turismului”, a declarat managerul proiectului, totodată şi prorector al Universităţii „Tomis” Constanţa, conf. univ. dr. Ionica Oncioiu. Din cei 177 de şomeri care au urmat cursurile de calificare, 41, adică 23,16%, şi-au găsit un nou loc de muncă. De asemenea, toţi cei 800 de şomeri consiliaţi se regăsesc în baza de date a IDRU, care poate fi consultată de agenţii economici constănţeni şi tulceni care doresc să angajeze. „Înainte de-a participa la aceste cursuri eram în şomaj de şase luni. Am avut un lanţ de magazine la care a trebuit să renunţ. În urma cursurilor susţinute, am căpătat cunoştinţe noi, care mă vor ajuta să o iau de la capăt. Intenţionez să deschid un minilaborator de cofetărie-patiserie cu reţete tradiţionale”, a declarat unul din cursanţii proiectului, Domnica Pătraşcu.

Taguri articol


12