Peste 2.000 de studenţi din toată ţara sunt aşteptaţi să participe la protestul de astăzi, au anunţat liderii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR). \"Această acţiune este ultima formă de protest manifestată de liderii studenţilor împotriva proiectului de lege al educaţiei şi împotriva conducerii actuale a MECTS, ca urmare a lipsei de transparenţă şi comunicare manifestată de ministrul Petru Daniel Funeriu pe parcursul dezbaterilor cu privire la Legea Educaţiei, dar şi în relaţia cu reprezentanţii studenţilor\", arată UNSR. Studenţii cer Guvernului să nu îşi asume răspunderea pe actuala formă a proiectului Legii educaţiei, susţinând că aceasta nu conţine amendamentele lor şi nici ale partenerilor sociali din învăţământ. Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie va fi dezbătută şi votată astăzi, cu începere de la ora 11.00.