Peste 200.000 de pensii vor fi recalculate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 200.000 de pensii vor fi recalculate

Eveniment 20 Decembrie 2013 / 00:00 1986 accesări

Peste 200.000 de pensii se vor recalcula în urma deciziei Curţii Constituţionale (CC) referitoare la pensiile din 2011 - ianuarie 2013, au declarat surse oficiale. Potrivit acestora, sumele calculate în plus vor fi achitate începând cu anul viitor. CC arată că art. 170 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice trebuia să intre în vigoare mai târziu decât restul prevederilor din lege, respectiv la 1 ianuarie 2012. Termenul a fost prorogat pentru 1 ianuarie 2013, motiv pentru care, până la acea dată, indicele de corecţie reglementat de textul de lege nu a putut fi aplicat pensiilor obţinute la 1 ianuarie 2011, când restul legii a intrat în vigoare. Potrivit articolului 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, „pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual (...) se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată“. Curtea aminteşte că Legea pensiilor prevede posibilitatea caselor de pensii ca, „din oficiu, prin decizie de revizuire, să procedeze la modificarea pensiilor stabilite în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite“. „Prin urmare, tot ca efect al legii, casele de pensii ar fi trebuit ca, începând cu data de 1 ianuarie 2013, să procedeze la aplicarea indicelui de corecţie pensiilor obţinute după intrarea în vigoare a Legii 263/2010, cu aplicarea indicelui de corecţie reglementat de articolul 170“. Ordonanţa de Urgenţă nr. 1 din 23 ianuarie 2013 pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice prevede stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei, faţă de 732,8 lei până atunci. Totodată, cei care luau pensie începând din ianuarie 2011 urmau să beneficieze de o majorare prin aplicarea unui indice de corecţie la punctajul mediu anual.



12