Peste 2.300 de călători frauduloși într-o săptămână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 2.300 de călători frauduloși într-o săptămână

Justiție 22 Decembrie 2014 / 00:00 685 accesări

Polițiștii de la Transporturi au efectuat, în perioada 12-18 decembrie, mai multe controale în trenurile de călători și în zonele staţiilor CFR şi ale triajelor de cale ferată. La acțiuni au participat peste 900 de oameni ai legii, care i-au ajutat pe angajații CFR să-i prindă pe călătorii frauduloși. Potrivit unui comunicat de presă remis, ieri, de Poliția Română, la finalul acțiunilor s-a stabilit că polițiștii au găsit 2.329 de persoane care nu aveau bilete și au fost obligate să plătească taxe şi suprataxe în valoare totală de 23.738 de lei. De asemenea, oamenii legii au dispus 302 amenzi, în valoare de 63.970 de lei, dintre care 170 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 13 pentru activităţi comerciale ilicite, 60 pentru nerespectarea normelor privind transporturile pe căile ferate române şi opt pentru nereguli privind paza obiectivelor şi a valorilor. Totodată, polițiștii au confiscat bunuri de 1.390 de lei. În cele șapte zile de verificări au fost constatate 17 infracţiuni şi au fost prinse nouă persoane care erau date în urmărire, iar în trenuri, gări şi triaje au fost descoperiți 19 minori nesupravegheaţi, aceştia fiind încredinţaţi familiilor sau duşi în centre de plasament.

Taguri articol


12