Peste 250 de abonaţi RAJA riscă să rămînă fără apă la robinete

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din cauza datoriilor

Peste 250 de abonaţi RAJA riscă să rămînă fără apă la robinete

Politică 30 August 2006 / 00:00 837 accesări

Purtătorul de cuvînt al Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa, Irina Oprea susţine că “pentru recuperarea debitelor de la abonaţii rău-platnici, măsura cea mai eficientă este debranşarea de la sistemul de alimentare cu apă potabilă”. Ea a mai spus că în doar cîteva zile, după ce au rămas fără apă la robinete, datornicii îşi achită cea mai mare parte a restanţelor. În aceste condiţii, săptămînal sînt avizate şi debranşate sute de abonaţi cu restanţe, indiferent de statutul juridic al acestora. Pentru perioada 28 august - 1 septembrie, RAJA a avizat, în vederea debranşării de la sistemul public de alimentare cu apă, 27 agenţi economici, 17 asociaţii de locatari sau proprietari şi 221 de gospodării individuale din Constanţa, Eforie, Hârşova, Năvodari, Castelu, Ovidiu, Corbu, Lumina, Techirghiol şi Mangalia. Datoriile totale acumaulate de rău-platnici depăşesc 100.000 lei. Debitorii pot rămîne fără apă potabilă dacă în termen de cinci zile de la avizare nu îşi achită restanţele. “Abonaţii ale căror debite sînt foarte mari se pot prezenta la sediul regiei pentru încheierea proceselor verbale de eşalonare. În cazul asociaţiilor de locatari sau proprietari, soluţia viabilă pentru evitarea debranşării este încheierea convenţiilor de facturare individuală. Pentru aceasta, reprezentanţii asociaţiilor se pot adresa Departamentului Juridic din cadrul RAJA Constanţa, la sediul central, de pe str. Călăraşi, nr. 22 – 24”, a mai spus Irina Oprea.

La data avizărilor, printre societăţile datornice către RAJA se numărau şi: SC „Amsa” SA cu o datorie de 316,46 lei, SC „Cin-Cin” SRL cu 478,06 lei, SC „Mi-Tek Free” SRL cu 464,16 lei, SC „Castor şi Polux” SRL cu 111,98 lei, toate din Constanţa, Asociaţia creştină Viaţa Nouă din Nicolae Bălcescu cu 281,4 lei, SC „Dorna” SA din Mihail Kogălniceanu cu 6.790,95 lei. Cele 17 asociaţii de locatari şi proprietari din Constanţa şi Năvodari aveau la data avizărilor datorii de 54.017,06 lei. Au primit somaţii Asociaţiile de proprietari din Constanţa Bl. PA3 cu o datorie de 583,14 lei, Bl. PA2 cu 819,2 lei şi Bl. N1, Ion Ursu cu un debit de 1.800 lei. La Năvodari au fost avizate în vederea debranşării Asociaţiile de proprietari 20 Sud cu restanţe la plată de 371,50 lei, Gladiola cu 624,18 lei, Bl. R1R2R3R4 cu 1.338,51 lei, 29 Est cu 973,98 lei, 17A Est cu 4.895,5 lei, 19 Est cu 3.056,22 lei, 20 Est cu 14.785,95 lei, 22 Est cu 2.300,54 lei, 21 Est 1.842,09 lei, 31 Est cu 3.984,91 lei, 37 Est cu 3.984,91 lei, 16 Est cu 4.455,08 lei, Bl. B2-D cu 1.196,8 lei şi Modern 2000 cu 8.099,5 lei.



12