Peste 2.500 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de intervenție ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), peste 220 de persoane fiind salvate din situații critice, potrivit reprezentanților MAI. Echipajele de pompieri au desfășurat, în aceste zile, 2.842 de intervenții dintre care 110 pentru stingerea incendiilor, 17 pentru descarcerare și 2.528 pentru acordarea asistenței medicale de urgență, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. În total, cu sprijinul angajaților Ministerului Afacerilor Interne peste 220 de persoane au fost salvate din situaţii critice. Un caz mai special l-a constituit salvarea de către jandarmii montani și salvamontiști a două persoane rătăcite în zona rezervației naturale Cheile Tişiţei - Lepşa, din judeţul Vrancea. Acestea au fost găsite în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, la ora 2.00, după mai bine de patru ore de căutări, a relatat Dajbog. Cele două persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost conduse la pensiunea unde se cazaseră. O altă misiune de căutare-salvare a avut loc, ieri, în județul Argeș, pe vârful Păpușa, unde două tinere de 21 și 26 de ani s-au rătăcit din cauza ceții, acestea fiind salvate cu ajutorul salvamontiștilor. Pe lângă misiunile de monitorizare a traficului rutier, elicopterele Inspectoratului General de Aviație din MAI au efectuat în aceste zile aproximativ 50 de misiuni aero-medicale pentru transportul pacienților care necesitau de urgență asistență medicală de specialitate, cinci din pacienți fiind copii, a mai precizat reprezentanta MAI.