Peste 2.500 de spectatori la Festivalul „Opera Nights”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Aplauze pentru artiștii tomitani la Deva și Hunedoara

Peste 2.500 de spectatori la Festivalul „Opera Nights”

Cultură 22 Iulie 2014 / 00:00 627 accesări

Timp de cinci seri, între 15 și 20 iulie, artiștii Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța au adus magia muzicii și a dansului într-un cadru de poveste, la Castelul Corvinilor din Huneodara și la Palatul Magna Curia din Deva. Programul celei de-a IV-a ediții a celui mai mare festival de operă în aer liber din România, „Opera Nights”, a cuprins trei spectacole de operă: „Carmen”, de Bizet, „Tosca” și „Turandot” de Puccini, un spectacol de balet, „Don Quijote”, de Ludwig Minkus, și o operetă, „Văduva veselă”, de Franz Lehar. Alături de cele cinci titluri atractive din repertoriul Teatrului „Oleg Danovski”, publicul meloman a participat la un Bal al Operei, în care șampania a curs în cupe pe acorduri muzicale și în pași de dans.

CURSURI DE MĂIESTRIE Față de edițiile anterioare, anul acesta, la Festivalul „Opera Nights” s-a organizat, în premieră, un masterclass de interpretare vocală, dedicat tinerilor artiști lirici - soliști de operă aflați la începutul carierei, studenți sau absolvenți ai academiilor de muzică -, sub coordonarea sopranei Leontina Văduva. Cei 10 cursanți au susținut un concert extraordinar duminică, în timpul zilei, în Sala Șemineului din cadrul Palatului Magna Curia din Deva.

PLOAIE ȘI EMOȚII „Ediția 2014 a Festivalului „Opera Nights” a fost un mare succes, chiar dacă ne-au dat emoții ploaia și vremea instabilă. Distribuțiile au fost foarte bune, artiștii au fost la înălțime, publicul a fost foarte receptiv. De asemenea, baletul, prezent prima dată în programul festivalului, a fost foarte apreciat. Și opereta „Văduva veselă”, cu care am încheiat festivalul duminică seară, a fost foarte prețuită”, a spus directorul Teatrului „Oleg Danovski”, soprana Daniela Vlădescu.

În total, peste 2.500 de melomani și iubitori ai dansului s-au bucurat de prestația artiștilor de la Marea Neagră, dar și a invitaților lor din țară și de peste hotare.

Ediția 2014 a Festivalului „Opera Nights” s-a încheiat, însă în urma sa rămâne bucuria de a fi pășit pe tărâmuri magice, alături de seducătoarea și exotica Carmen a lui Georges Bizet, pasionala cântăreață Floria Tosca și prințesa Turandot, muzele lui Giaccomo Puccini, sau de frumoasa văduvă veselă Hanna Glavari a lui Franz Lehar. Publicul participant la nopțile operei de la Deva și Hunedoara nu va uita, cu siguranță, nici că l-a însoțit în pași de dans, pe muzica lui Ludwig Minkus, pe visătorul hidalgo Don Quijote, în aventura vieții lui, așa cum nu va uita nici de Balul Operei. Melomanii vor păstra în amintire și concertul oferit de absolvenții cursului de măiestrie susținut, pe durata festivalului, de o soprană de talie mondială, care a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, Leontina Văduva.

POVESTEA CONTINUĂ ȘI ÎN 2015 Festivalul „Opera Nights” va continua și în 2015, cu alte titluri reprezentative din repertoriul Teatrului „Oleg Danovski”, precum operele verdiene: „Nabucco”, „Aida”, „Traviata”, opereta „Liliacul”, de Strauss, și baletul „Spărgătorul de nuci”, de Ceaikovski.



12