Poliţiştii de imigrări au depistat 262 de cetăţeni străini care nu au respectat prevederile legale privind intrarea şi şederea pe teritoriul României, în urma acţiunilor întreprinse la nivel naţional, în luna mai, fiind date 500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 600.000 de lei.
Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, în luna mai au fost sanţionaţi reprezentanţii a 67 de societăţi comerciale pentru nerespectarea prevederilor privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
Astfel, pe parcursul lunii mai, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au depistat 156 de străini care nu au respectat prevederile legale privind şederea pe teritoriul României,, cei mai mulţi în Bucureşti şi pe raza de competenţă a judeţelor Constanţa, Bihor şi Alba. De asemenea, au fost preluaţi de la alte structuri 106 străini pentru aplicarea măsurilor din domeniul de competenţă.
Pe parcursul lunii aprilie, poliţiştii de imigrări au emis 128 de documente administative (decizii de returnare şi comunicări de părăsire), cetăţenilor străini care nu mai îndeplineau condiţiile de şedere pe teritoriul României, prin care au fost obligaţi ca în termen de trei, respectiv 15 zile să părăsească România.
De asemenea, au fost organizate misiuni de îndepărtare sub escortă, până la frontieră sau în ţara de origine, pentru 57 de persoane, iar pentru 30 au fost întocmite documente necesare în vederea luării în custodie publică până la returnarea de pe teritoriul României.
În cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au dat cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei 500 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi amendă, în valoare de aproape 600.000 de lei.
Totodată, în aceeaşi perioadă, poliţiştii au verificat mai multe societăţi comerciale şi au dat 67 de sancţiuni contravenţionale reprezentanţilor pentru nerespectarea prevederilor privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, în valoare de peste 450.000 de lei.