22 Noiembrie 2024, 09:24
Compania Națională ”Căile Ferate Române” (CFR) recomandă pasagerilor să nu plece din localităţile de domiciliu decât dacă sunt nevoiţi. ”În zonele afectate de viscol și ninsori, pentru a permite intervenția cu utilaje și pentru adaptarea circulației, s-a luat decizia anulării a peste 30 de garnituri, urmând ca traficul de pasageri să fie preluat, în măsura posibilităților, de celelalte trenuri rămase în graficele de circulație. Prioritatea noastră este de a lua măsurile necesare pentru ca toți cei care călătoresc cu trenul, în această perioadă, să ajungă în siguranță la destinație”, au spus reprezentanții CFR, într-un comunicat.