Peste 30.000 de români au făcut pînă în prezent rezervări pentru vacanţa de Paşte în ţară, iar săptămîna viitoare agenţiile de turism se aşteaptă să vîndă alte 20.000-30.000 pachete, cifrele fiind mai mici comparativ cu acelaşi interval din 2008, cînd Paştele a fost însă apropiat ca dată de 1 Mai. În total, în acest an firmele de turism se aşteaptă ca aproximativ 80.000 de români să îşi achiziţioneze pachete de vacanţă în perioada Paştelui, peste 60% dintre aceştia preferînd destinaţii interne. Astfel, 50.000-60.000 de persoane îşi vor petrece vacanţa în România, iar restul de 20.000-25.000 de turişti vor merge în afara ţării, comparativ cu anul trecut, când 80.000 de români au preferat staţiunile interne, iar 35.000 destinaţii din străinătate. „Cifrele sînt mai mici faţă de ce am înregistrat anul trecut, însă trebuie să menţionez că atunci Paştele a coincis ca dată cu 1 mai. Anul acesta românii îşi vor lua practic două vacanţe în loc de una. De aceea, putem spune că pe intern are loc de fapt o creştere de pînă la 10% a numărului de turişti comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvînt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Traian Bădulescu. Potrivit reprezentantului ANAT, agenţiile se aşteaptă la un vîrf al achiziţiilor de pachete turistice în cursul săptămînii vitoare. “Pînă în prezent au fost vîndute circa 60% din totalul pachetelor disponibile în agenţii pentru destinaţii din ţară, iar în staţiunile externe au fost rezervate 70% din vacanţe. Săptămîna viitoare va fi vîrful de rezervări pentru perioada Paştelui, cînd agenţiile se aşteaptă cu siguranţă la o frecvenţă mai mare a turiştilor ca pînă acum”, a arătat Bădulescu. El a adăugat că achiziţia de pachete tursitice de Paşte este stimulată de ofertele “early booking”. Potrivit datelor ANAT, agenţiile au vîndut în acest an peste 12.000 de pachete prin programul “Înscrieri timpurii”, valoarea totală a acestora depăşind 12 milioane de lei. Potrivit lui Bădulescu, cele mai multe cereri pentru vacanţele de Paşte au vizat staţiunile montane şi rurale, dar şi litoralul, care va înregistra o creştere semnificativă a numărului de turişti, faţă de acelaşi interval al anului trecut. “La mare căutare sînt staţiunile montane şi cele rurale, în special Valea Prahovei şi Bran-Moeciu, pentru care vor opta în acest an 40-50% dintre turişti. Pe litoral va fi o creştere foarte mare a numărului de turişti, în special datorită programelor şi evenimentelor care urmează să fie organizate de Ministerul Turismului. În principal, ne aşteptăm la circa 5.000 de turişti, de aproape zece ori mai mult faţă de acelaşi interval al anului trecut”, a mai spus Bădulescu. În ceea ce priveşte destinaţiile din afara ţării, pînă în prezent au fost făcute rezervări pentru 70% din ofertele agenţiilor. “Pe extern nu ne confruntăm cu scăderi, dar nici creşteri nu sînt. Putem vorbi de o stagnare, dacă luăm în considerare separat vacanţa de Paşte şi cea de 1 Mai. Preferatele românilor sînt în această perioadă ţările ortodoxe, ca Grecia sau Bulgaria, dar şi oraşe cu un specific cultural mai puternic, precum Atena sau Istanbul. Pe lîngă acestea, românii mai cumpără vacanţe în Tunisia sau Turcia, precum şi în Egipt, Cipru”, a spus Bădulescu. Totodată, o parte dintre turiştii români aleg capitale europene ca Viena, Budapesta sau Paris. Referitor la preţurile pachetelor, Bădulescu a arătat că, în cazul staţiunilor interne, acestea variază între 50 de euro şi 150 de euro, în funcţie de unităţile de cazare, servicii şi perioada sejurului, în timp ce pentru destinaţiile din străinătate tarifele pornesc de la 60 de euro şi pot ajunge la peste 1.000 de euro. “Bulgaria este o destinaţie accesibilă, un sejur de două nopţi de cazare, cu servicii all-inclusive, poate costa chiar şi 30 de euro în perioada Paştelui”, a menţionat Bădulescu. În ceea ce priveşte turiştii străini care vin în România de Paşte, numărul acestora este destul de redus având în vedere că în această perioadă se sărbătoreşte doar Paştele ortodox, nu şi cel catolic. “Majoritatea vor veni, ca şi în anii anteriori, din Ungaria şi Republica Moldova, şi vor merge în special în staţiuni balneare. Vor fi şi turişti ucrainieni sau ruşi, dar şi persoane din alte ţări, care vor veni individual. În această perioadă nu stăm foarte bine ca flux de turişti străini, comparativ cu sezonul estival sau sărbătorile de iarnă”, a mai spus Bădulescu.
Paştele ortodox este sărbătorit în acest an pe 19 aprilie.