Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în urma acțiunilor desfășurate în zona de frontieră, peste 37.000 țigarete, introduse ilegal în țară din R. Bulgaria.
În a doua jumătate a lunii februarie, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în total, în urma controalelor polițienești efectuate în zona de frontieră, peste 37.000 țigarete introduse ilegal în țară, cantitate estimată la o valoare de aproximativ 45.000 de lei. În acest context, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației privind introducerea în țară a produselor accizabile.
De reținut!! Deși au fost eliminate verificările de frontieră în punctele de trecere ale frontierei de stat, de la 1 ianuarie 2025, legislația privind introducerea în țară a produselor accizabile rămâne neschimbată, în sensul în care, fiecare persoană care tranzitează frontiera de stat poate introduce cel mult 40 de pachete de țigări dintr-un stat membru UE. Persoanele care nu respecta această limită pot fi trase la răspundere contravențională sau penală, după caz.
Polițiștii de frontieră în cooperare cu celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne continuă să desfășoare acțiuni în zona de competență în vederea prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere și migrației ilegale.