Peste 400 de militari americani în plus, înainte de asaltul asupra orașului Mosul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 400 de militari americani în plus, înainte de asaltul asupra orașului Mosul

09 Septembrie 2016 / 07:22 437 accesări

Peste 400 de militari americani au fost desfășurați suplimentar în ultimele zile în Irak în timp ce forțele locale pregătesc o ofensivă asupra orașului Mosul, a făcut cunoscut joi un purtător de cuvânt al coaliției internaționale antijihadiste din Irak și Siria, citat de AFP.

Potrivit colonelului John Dorrian, numărul soldaților americani staționați în Irak a trecut de la aproximativ 4.000 în urmă cu o săptămână la 4.460 în prezent. O creștere a efectivelor care a fost autorizată mai devreme în cursul anului.

Purtătorul de cuvânt al coaliției care luptă de peste doi ani în Irak și Siria împotriva grupării Stat Islamic (SI) nu a precizat misiunea acestor întăriri.

Militarii au sosit în timp ce forțele irakiene de securitate continuă "să pregătească operațiunile" în jurul orașului Mosul, al doilea ca mărime din Irak și ultima bază a SI în această țară.

Statele Unite conduc o coaliție internațională care efectuează lovituri aeriene asupra pozițiilor jihadiste din Irak și au trimis sute de consilieri militari în această țară cu misiunea de a pregăti și ajuta forțele guvernamentale.

Generalul-locotenent Stephen Townsend, noul comandant al coaliției internaționale, a declarat miercuri seară pentru Wall Street Journal că ofensiva ar putea fi lansată în termen de o lună.

Colonelul John Dorrian s-a arătat mai prudent și a subliniat joi că irakienii sunt cei care stabilesc calendarul.

Săptămâna trecută, șeful comandamentului militar american din Orientul Mijlociu, generalul Joe Votel, a apreciat că ultimul bastion al SI în Irak ar putea fi cucerit până la sfârșitul anului 2016.

Înainte de a intra sub controlul jihadiștilor în iunie 2014, Mosul avea aproape două milioane de locuitori. Națiunile Unite au estimat că în prezent în oraș s-ar mai afla cel mult un milion de civili.

Colonelul John Dorrian a precizat că, potrivit estimărilor, în Mosul se găsesc între 3.000 și 4.000 de combatanți ai SI.

Taguri articol


12