Peste 4.000 de persoane, în afara invitaţilor de marcă, vor asista la căsătoria religioasă a prinţului Albert al II-lea cu logodnica sa sud-africană, Charlene Wittstock, în Piaţa Palatului din Monaco, în 2011. Porţile şi uşile palatului princiar monegasc vor fi, în mod excepţional, larg deschise în timpul acestei ceremonii. Căsătoria religioasă va avea loc, sâmbătă, 2 iulie, în curtea de onoare a palatului princiar, de la ora 17.00. Ceremonia va fi transmisă şi pe câteva ecrane uriaşe. Vor exista astfel două incinte: în prima dintre ele, în interiorul palatului, invitaţii privilegiaţi - capete încoronate şi şefi de state - vor asista la această ceremonie. În a doua incintă, în exteriorul palatului regal, în piaţa din faţa acestuia, aproximativ 4.000 de persoane vor urmări căsătoria prinţului, pe câteva ecrane uriaşe. Porţile palatului monegasc vor rămâne deschise pentru a asigura o continuitate între cele două tipuri de invitaţi. Slujba va fi celebrată de Bernard Barsi, arhiepiscop de Monaco. Căsătoria civilă va avea loc cu o zi mai devreme, de la ora 17.00, în sala tronului din palat, fiind celebrată de Phillipe Narmino, directorul departamentului de servicii judiciare şi preşedinte al Consiliului de Stat din Monaco. Phillipe Narmino este ofiţerul de stare civilă al familiei princiare. 1 iulie şi 2 iulie au fost declarate zile libere în Monaco.
Prinţul Albert al II-lea, care i-a urmat tatălui său pe tronul principatului Monaco, pe 12 iulie 2005, a cunoscut-o pe Charlene Wittstock în 2000, cu ocazia unui concurs de nataţie organizat la Monaco, unde aceasta s-a evidenţiat câştigând proba de 200 metri spate. Cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, în 2006, cei doi s-au afişat pentru prima oară împreună în public. Charlene Wittstock a apărut ulterior alături de prinţul Albert al II-lea de Monaco la diverse evenimente sportive şi culturale, precum celebrul Bal de la Rose, care inaugurează, în fiecare an, sezonul estival monegasc, Balul Crucii Roşii şi Marele Premiu de Formula 1 organizat în principat. Charlene Wittstock, de naţionalitate sud-africană, s-a născut pe 25 ianuarie 1978, la Bulawayo, în Zimbabwe. Înainte de a se stabili în Monaco, a fost educatoare şi campioană la nataţie. Charlene Wittstock a început să atragă atenţia asupra performanţelor sale sportive la sfârşitul anilor ‘90 şi a purtat culorile sud-africane la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000. Cariera sa a atins apogeul, doi ani mai târziu, când a câştigat trei medalii de aur la Cupa Mondială de Nataţie din 2002, în probele de 50 metri spate, 100 metri spate şi ştafeta de 4x100 metri. Prinţul Albert al II-lea, el însuşi pasionat de sport, a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice, începând cu cea organizată la Calgary în 1998 şi terminând cu cea organizată la Salt Lake City în 2002, în calitate de membru al echipei naţionale de bob.