Filmul lui Cristian Mungiu, „4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile\", a avut peste 40.000 de spectatori de la debutul în cinematografele din România, pe 14 septembrie, şi s-a clasat pe locul doi în box-office-ul de weekend din România, surclasat de premiera „Cu toţii la surf\". Pelicula lui Mungiu, ce a fost lider de box-office în urma cu două săptămîni, a coborît pe locul doi, cu 4.812 spectatori şi 52.679 lei încasaţi în weekend, dar, de la premiera din 14 septembrie, a avut 40.470 de spectatori şi încasări de 348.790 lei.
Liderul din weekend, filmul de animaţie „Cu toţii la surf\", a avut 5.076 spectatori şi a încasat 61.722 lei. Pe locul trei s-a clasat „Ora de vîrf 3\" cu 2.981 spectatori şi încasări de 42.579 lei, urmat de o premieră, „Un asasin nemilos\", un film de acţiune cu Jet Li, care a avut 2.232 spectatori şi a încasat 39.725 lei, în weekend. Pe locul cinci s-a clasat „Jocul terorii\", cu Pierce Brosnan în rolul principal, cu 1.941 spectatori şi 37.099 lei încasaţi, iar pelicula cu Oana Pellea şi Alexandra Maria Lara „Am o slujbă naşpa rău\" a coborît de pe locul 7 pe locul 11, cu 516 spectatori în weekend şi 8.803 lei încasaţi.