Valul de concedieri se pregăteşte să acopere România. Peste 1.600 de angajaţi de la CFR Călători şi Poşta Română îşi vor pierde locurile de muncă până la începutul lunii aprilie. La aceştia se adaugă alţi 2.400 de angajaţi din minele Petrila, Uricani şi Paroşeni, ce vor fi închise în următorii cinci ani (Comisia Europeană a dat ieri undă verde ajutorului de stat pentru lichidarea celor trei unităţi – n.r.). La CFR, disponibilizările încep pe 23 martie, oamenii primind şase salarii compensatorii. Ministerul Transporturilor, Alexandru Nazare, spune că disponibilizările au fost convenite cu FMI. \"Vom lua în calcul toate măsurile pentru îndeplinirea angajamentelor pe care le avem cu FMI-ul\", adeclarat Nazare. La Poşta Română, cei 618 angajaţi stau acasă de luni bune, trăind cu 75% din salariu. Chiar dacă îşi vor pierde locul de muncă, aceştia ar putea primi la plecare sume consistente. Contractele de muncă ale celor 618 salariaţi vor înceta în jurul datei de 15 aprilie. În ce priveşte minerii, este vorba despre peste 2.400 de oameni care vor rămâne pe drumuri.