Un sprijin important pentru oamenii nevoiaşi sunt pachete cu alimente acordate de Uniunea Europeană (UE). În mediul rural, acestea reprezintă o gură de oxigen pentru familiile care îşi duc traiul de pe o zi pe alta. În comuna Dumbrăveni, listele cu cei care pot beneficia de aceste pachete precum şi alimentele au ajuns săptămâna trecută în posesia reprezentanţilor Primăriei. Edilul Gheorghe Cenuşă a explicat că Primăria a întocmit o situaţie cu veniturile pe care le au locuitorii comunei pe care a trimis-o celor ce la Consiliul Judeţean Constanţa. În baza criteriilor stricte de acordare a ajutorului de la UE, s-a calculat cine poate primi aceste pachete comunitare şi cine nu. „La noi în comună în jur de 50-60 de persoane se încadrează în criteriile de acordare a pachetelor UE. Cum am primit lista cu beneficiari, am afişat-o la avizier ca să ştie toată lumea cine va primi alimente şi apoi le-am şi acordat. Alimentele care au rămas în urma distribuirii către beneficiari le-am împărţit şi altor familii cu venituri mici din comună”, a declarat primarul din Dumbrăveni. (M.D.)