Programul Ministerului Administraţiei şi Internelor de achiziţionare a 6.000 de autoturisme Logan a început să se facă simţit şi la Constanţa. Ieri, în jurul orei 16.00, lucrători posturilor de poliţie din judeţ s-au adunat în curtea Secţiei 5 pentru a lua în primire, nu biciclete, ci Dacii Logan nou nouţe. Primul lot masiv de automobile, dintr-un număr total de 137 alocate Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, a constat în 52 de Loganuri, toate destinate Poliţiei Rurale. Începînd de ieri, toate posturile de poliţie din judeţ vor avea în dotare cel puţin o maşină, iar unele dintre ele chiar cîte două sau trei. Noile Dacii Logan inscripţionate "Poliţia Rurală", au pe lîngă sistemul de avertizare de urgenţă acustic şi luminos, o staţie mobilă, o staţie portabilă cu girofar şi o lanternă. Sub capotă, maşinile au un propulsor de 1.400 cmc alimentat cu benzină, al cărui consum specificat în cartea tehnică este de aprox. 6 l. la suta de km. Pe lîngă acest lot de 52 de maşini, în urmă cu cîteva zile, în dotarea poliţiştilor constănţeni au intrat alte 19 autovehicule, de această dată neinscripţionate. Acestea au fost repartizate atît serviciilor din IPJ Constanţa cît şi Poliţiei Transporturi, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi Aganţiei Naţionale Antidrog Constanţa. Reprezentanţii IPJ Constanţa spun că pînă la sfîrşitul acestei luni sînt aşteptate să sosească alte 50 de Loganuri care vor intra în dotarea echipelor de ordine publică. Programul de reînnoire a parcului auto al poliţiei se va încheia pe 1 iulie, printre beneficiari numărîndu-se şi Poliţia Rutieră Constanţa, cu 11 maşini, DIAS, care va primi două Loganuri, şi grupa pirotehnică din IPJ care va avea la dispoziţie o Dacie de ultimă generaţie.