Peste 50 milioane de euro, sprijin pentru formarea cadrelor didactice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 50 milioane de euro, sprijin pentru formarea cadrelor didactice

Social 10 Octombrie 2014 / 00:00 1145 accesări

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, anunță alocarea, prin POSDRU, a "peste 50 milioane de euro pentru a acorda sprijin de minimum 150 de euro cadrelor didactice". Într-un comunicat remis ieri, Ministerul Fondurilor Europene (MFE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), informează despre lansarea în consultare publică a ghidului "Dezvoltarea carierei didactice". "Am alocat peste 50 milioane de euro pentru a sprijini profesorii României, prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Cadrele didactice care vor urma cursuri de formare profesională vor primi un stimulent în valoare de minimum 150 de euro, urmând să vedem, în funcție de alocarea financiară, dacă putem acorda o sumă puțin mai mare, de 160 de euro, pentru cumpărarea de materiale didactice. Am găsit soluția să folosim fondurile europene pentru a-i ajuta pe dascălii noștri", a declarat ministrul Teodorovici, în comunicatul MFE. Potrivit sursei citate, obiectivul operațional vizat este "dezvoltarea oportunităților de carieră și sprijin pentru profesori în vederea asigurării unui înalt nivel de calificare a cadrelor didactice". "Va fi finanțat un proiect sistemic, cu implementare la nivel național, care va susține formarea inițială și continuă a cadrelor didactice și a resurselor umane din educație, respectiv va sprijini debutul în carieră și dezvoltarea carierei didactice", precizează MFE. Totodată, MFE arată că, în cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte, beneficiar eligibil unic va fi Ministerul Educației Naționale, iar depunerea unei cereri de finanțare se poate realiza împreună cu parteneri sociali din educație și din zona formării profesionale. "În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt vizate cadrele didactice din învățământul preuniversitar și universitar. Printre activitățile eligibile se numără dezvoltarea, acreditarea/autorizarea și furnizarea de programe de formare și de perfecționare pentru persoanele din grupurile-țintă, inclusiv formarea la distanță, dezvoltarea sistemelor de stimulente și de sprijin financiar pentru debutul și dezvoltarea carierei didactice etc.", mai relevă comunicatul citat.

Sursa menționată adaugă că schița ghidului "Dezvoltarea carierei didactice" este publicată pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, la următorul link: http://www.fonduri-ue.ro/posdru/images/doc2014/cpp2014.10.08.pdf.

MFE mai arată că așteaptă propuneri și sugestii pe marginea acestui document până la data de 15 octombrie, ora 12.00, la adresa de e-mail: consultareGSCS@fonduri-ue.ro.



12