Peste 50% dintre hârşoveni apreciază că Primăria nu le ia în seamă părerea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 50% dintre hârşoveni apreciază că Primăria nu le ia în seamă părerea

Administrație 14 Iunie 2007 / 00:00 660 accesări

Primarul oraşului Hârşova, Ionel Chiriţă, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că va încerca, în perioada următoare, crearea unor instrumente de lucru care să permită o mai bună relaţie de colaborare între autorităţile locale şi locuitorii din Hârşova şi care să refelecte mai mult cerinţele cetăţenilor, prin implicarea lor în luarea deciziilor la nivel administrativ. În acest sens, conducerea administraţiei locale a efectuat o cercetare sociologică, prin Institutul pentru Politici Publice, pentru a urmări reacţia cetăţenilor cu privire la sectoarele de dezvoltare locală. Cu ajutorul unui chestionar au fost înregistrate opiniile cu privire la percepţia asupra administraţiei publice locale, reacţia cetăţenilor la iniţiativele Primăriei Hârşova, satisfacţia populaţiei faţă de instituţii şi servicii publice locale, comportamentul electoral, percepţia asupra calităţii vieţii, migraţia potenţială şi efectivă a locuitorilor din Hârşova. Datele au fost întocmite pe baza unui eşantion de 600 de subiecţi. Chestionarul a fost realizat în perioada 3 - 5 mai, înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Prima întrebare din chestionar a făcut referire la modul de viaţă al locuitorilor. Peste 43% dintre respondenţi au pecizat că modul de viaţă nu s-a îmbunătăţit faţă de anul trecut, iar aproape 25% dintre hârşoveni au spus că o duc chiar mai prost. La întrebarea: În ce măsură consideraţi că Primăria Hârşova ia în considerare părerile cetăţenilor în deciziile administraţiei publice locale?, 31,2% dintre cetăţeni au apreciat că puţin, iar 21,5% au spus că Primăria ia prea puţin în seamă părerea cetăţenilor. Cînd a venit vorba despre implicarea în procesul de luare a deciziilor la nivelul administraţiei oraşului, locuitorii din Hârşova însă nu s-au îmbulzit să răspundă afirmativ. Peste 52% dintre locuitorii din Hârşova au afirmat că repararea şi asfaltarea drumurilor reprezintă principala problemă a oraşului. În mod surprinzător, cu toate că oraşul Hârşova trece printr-o lipsă acută de locuri de muncă, doar 1% dintre hîrşoveni au spus că job-urile trebuie să fie prioritatea bugetului local. O altă întrebare din chestionar a făcut referire la alegerile prezindenţiale, iar în cazul în care acestea ar avea loc duminica viitoare, cei mai mulţi dintre locuitorii din Hârşova ar vota cu preşedintele PSD, Mircea Geoană.



12