Peste 50% dintre cazurile de infectare cu HIV nou diagnosticate în România sunt în rândul tinerilor între 15 şi 29 de ani, calea majoritară de transmitere a virusului fiind contactul heterosexual, potrivit Comisiei Naţionale de Luptă Anti-SIDA. Managerul Institutulul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, a lansat ieri, la Iaşi, cu ocazia evaluării programului de informare şi prevenţie în domeniul bolilor infecţioase, mai multe mesaje adresate tinerilor, cu scopul de a preveni infectarea cu HIV. „Folosiţi prezervativul pentru fiecare contact sexual întâmplător. Iar dacă există îndoieli cu privire la trecutul sexual, fiecare tânăr trebuie să ştie că are posibilitatea de a se testa gratuit şi anonim, aflându-şi astfel statusul HIV. Ulterior, pacienţii pot beneficia de asistenţă medical gratuită şi inclusiv terapie, dacă este nevoie”, spune profesorul. „Pentru 2013, ţintele noastre sunt foarte clare, motiv pentru care vă cerem sprijinul, suportul şi implicarea totală pentru a reduce la maximum posibil transmiterea infecţiei HIV atât la nivelul tinerei generaţii, cât şi la nivelul întregii comunităţi. În acest sens, noi venim în întâmpinarea acestui demers cu testarea HIV, gratuită şi confidenţială, precum şi cu aplicarea în scop preventiv a medicaţiei ARV (antiretrovirală - n.r.)”, a spus managerul.