Peste 56.000 de copii ar putea muri în Asia, din cauza crizei economice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 56.000 de copii ar putea muri în Asia, din cauza crizei economice

Monden 05 Mai 2009 / 00:00 509 accesări

Criza financiară ar putea provoca moartea a peste 56.000 de copii în cele mai sărace ţări din Asia, a avertizat un oficial de rang înalt din cadrul Băncii Asiatice pentru Dezvoltare (BAD). Diminuarea creşterii va avea consecinţe economice şi sociale grave în regiune, a precizat directorul general al BAD, Rajat Nag, cu ocazia adunării generale a instituţiei, care se desfăşoară la Bali, în Indonezia. ”Nu este vorba numai de o criză economică, ci şi de o criză socială”, a menţionat el. ”În ţările în curs de dezvoltare, estimările noastre arată că declinul economic va avea consecinţe grave, cauzînd moartea a peste 56.000 de copii în regiune”, a adăugat el. În februarie, Banca Mondială a estimat că în situaţia în care criza va persista, între 200.000 şi 400.000 de copii ar putea muri peste tot în lume, în perioada 2009-2015.

Taguri articol


12