În ultimii ani, agricultura românească a început să capete o nouă imagine şi datorită faptului că tot mai mulţi fermieri solicită finanţare pentru a investi în ferme şi microîntreprinderi. O dovedesc datele statistice ale Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) Constanţa. Potrivit directorului CRPDRP Constanţa, Anghel Panait, de la începutul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) şi până în prezent, peste 600 de tineri fermieri au semnat contracte de finanţare pentru instalare în mediul rural, în valoare de 23.704.000 lei. Pe Măsura 1.1.2 - „Instalarea tinerilor fermieri”, în acest an au fost declarate eligibile 52 de proiecte. “Este o măsură de succes, întrucât am avut un număr mare de solicitanţi în decursul timpului, mai precis, 683 de contracte. Dacă ar fi să facem o statistică pe măsuri, putem spune că pe aceasta s-au înregistrat cele mai multe proiecte”, a spus Panait. El a precizat că o altă măsură care a avut succes în rândul agricultorilor este Măsura 1.4.1. „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”. Pe această măsură au fost depuse 600 de proiecte în valoare de 4,5 milioane euro. „Proiectele depuse pe această măsură au fost create doar cu ajutorul Grupurilor de Acţiune Locală (GAL). De altfel, aceste structuri sunt singurele care pot dinamiza viaţa economică în agricultură şi să creeze soluţii pentru rezolvarea problemelor în localităţile care intră în componenţa acestor organizaţii. GAL-urile au sesiuni deschise de proiecte, pe anumite măsuri, însă valoarea proiectelor nu poate depăşi 200.000 de euro”, a arătat directorul CRPDRP. Potrivit afirmaţiilor lui Panait, începând de anul viitor, sprijinul acordat fermierilor tineri pentru instalare în mediul rural ar putea creşte de la 40 de mii de euro la 70 de mii de euro, iar subvenţia pe hectar va fi mai mare cu 25%. De asemenea, tinerii care vor accesa fonduri europene în perioada 2014 - 2020 vor beneficia în plus de 10% finanţare nerabursabilă, faţă de ceilalţi beneficiari, pentru orice tip de fonduri europene accesate.