Peste 6.000 de migranți salvați în Marea Mediterană într-o singură zi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 6.000 de migranți salvați în Marea Mediterană într-o singură zi

04 Octombrie 2016 / 11:11 345 accesări

Circa 6.055 de migranți au fost salvați și 22 au fost găsiți morți luni pe o rută maritimă periculoasă spre Europa, au informat oficiali italieni și libieni, relatează Reuters.

Paza de coastă italiană a afirmat că cel puțin nouă migranți au murit și o femeie însărcinată și un copil au fost transportați cu elicopterul la un spital aflat pe insula italiană Lampedusa, la jumătatea distanței dintre Sicilia și coasta libiană.

Oficiali libieni au afirmat că 11 cadavre ale unor migranți au fost găsite pe o plajă la est de capitala Tripoli și alți doi migranți au murit după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a scufundat în largul orașul Sabratha.

O navă a pazei de coastă italiene a salvat circa 725 migranți aflați pe o barcă pneumatică, în una din cele 20 de operațiuni de salvare efectuate în cursul zilei.

Circa 10 nave ale pazei de coastă, Marinei și organizațiilor umanitare au fost implicate în operațiunile de salvare, marea majoritate având loc la circa 50 de kilometri de zona de coastă libiană.

Patrule ale Marinei și pazei de coastă libiene au interceptat trei ambarcațiuni care transportau mai mult de 450 de migranți, au declarat oficiali.

Luni s-au împlinit trei ani de la scufundarea unei nave cu migranți în largul insulei italiene Lampedusa, tragedie în care și-au pierdut viața 386 de persoane.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, circa 132.000 de migranți au sosit în Italia de la începutul anului și 3.054 au murit.



12