Peste 70 la sută din posesorii de arme, verificaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 70 la sută din posesorii de arme, verificaţi

Politică 30 August 2008 / 00:00 519 accesări

Din 15 septembrie, Poliţia Română va declanşa acţiunea naţională de vizare a permiselor de armă şi a atestatelor de colecţionar. Cms. şef Nicolae Marinescu, şeful Direcţiei Arme. Explozivi. SuBstanţe Toxice (DAEST) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a declarat, vineri, că în evidenţele Registrului Naţional de Arme există 68.143 de persoane fizice autorizate. Acestea deţin 95.194 de arme letale, din care 83.048 arme pentru vînătoare, 10.060 pentru tir sportiv, 793 de apărare şi pază şi 32.336 arme neletale, din care 17.280 arme pentru autoapărare cu bile de cauciuc, 15.056 cu aer comprimat. De asemenea, în evidenţele Poliţiei sÎnt 1.358 de posesori de atestate de colecţionar. Cms. şef Marinescu a precizat că cel mai mare număr de posesori de arme este înregistrat în Bucureşti, unde sînt 19.780 deţinători care au 13.203 arme letale şi 14.164 neletale. Potrivit şefului DAEST, începînd cu 15 septembrie, peste 70% din deţinătorii de arme, care au permisele vizate în 2003, va trebui să se prezinte la Poliţie pentru a viza permisele de port armă. Ei vor trebui să-şi aducă şi armele pentru verificarea tehnică. De asemenea, şi cei care au armele ridicate de poliţişti, avînd suspendat dreptul de a le folosi, va trebui să se prezinte la viză cu permisele de armă pe care le deţin. \'\'Se va efectua viza permiselor de armă doar pentru acele persoane care au împlinit cinci ani de la viza anterioară. Prin introducerea acestei proceduri, practic, în fiecare an se va desfăşura o astfel de acţiune\'\', a menţionat Marinescu. El a adăugat că acţiunea va viza verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege a deţintătorilor de arme, identificarea cazurilor de suspendare, revocare sau anulare a dreptului de autorizare, actualizarea Registrului Naţional al Armelor, vizarea permiselor şi constatarea unor eventuale încălcări ale legii, precum împrumutarea armelor sau modificarea acestora. Dacă unii posesori de armă nu se vor prezenta la Poliţie, motivînd că nu au ştiut, acţiunea, preconizată a se termina la sfîrşitul acestui an, va fi prelungită atît cît va fi necesar. Titularii permiselor de armă tip A şi tip B au obligaţia de a se prezenta la viza permisului de armă în locurile indicate de inspectoratele de poliţie judeţene şi de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Ei trebuie să deţină permisele de armă şi armele înscrise în acestea, actul de identitate, permisul de vînătoare şi carnetul de membru vînător vizat pe anul 2008, cererea tip, o fotografie color, adeverinţa care să ateste calitatea care a determinat acordarea autorizării pentru a deţine arma de apărare şi pază, documentele de închiriere a armelor, o adeverinţă care să ateste calitatea de antrenor sau sportiv categoria I - pentru persoanele care deţin arme de tir şi nu sunt vânători autorizaţi, certificatul medical, cazierul judiciar, precum şi avizul psihologic.

Taguri articol


12