Peste 7000 de turişti vor petrece sărbătorile pe rit vechi pe Valea Prahovei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 7000 de turişti vor petrece sărbătorile pe rit vechi pe Valea Prahovei

Turism 05 Ianuarie 2017 / 21:28 911 accesări

Peste 7000 de turişti vor petrece sărbătorile pe rit vechi pe Valea Prahovei, o parte din turiştii din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia sosind deja în stațiunile montane.

Potrivit Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, turiştii din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia, care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, au început deja să vină în staţiunile de pe Valea Prahovei. „Turiștii sunt atraşi de pârtiile de schi şi zăpada în abundenţă, majoritatea alegând să vină în România din acest motiv. Se estimează că peste 7000 de turişti vor petrece sărbătorile pe rit vechi pe Valea Prahovei”, se arată într-un comunicat de presă trimis, joi, de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova

Crăciunul pe rit vechi, conform calendarului Iulian va avea loc pe 7 ianuarie, iar Revelionul conform aceluiaşi calendar este sărbătorit anul acesta în noaptea dintre 13 şi 14 ianuarie, cu o întârziere de 13 zile faţă de calendarul Gregorian.

„A devenit deja o tradiţie sărbătorirea Crăciunului şi Revelionului pe rit vechi pe Valea Prahovei. Ne aşteptăm ca acest trend ascendent să se păstreze şi în anii următori”, a precizat preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Adrian Voican. De Revelion, staţiunile din Prahova au fost ocupate aproape în totalitate: 100% Sinaia, Azuga şi Buşteni, Breaza 90% iar Campina şi Poiana Campina peste 80%. Pârtiile de schi au fost deschise pe toată perioada, iar instalaţiile de iluminat nocturn au prelungit ziua de schi până după ora 18.

Taguri articol


12