Peste 7.800 de incidente au fost înregistrate în 2012 la alegerile locale, referendum şi alegerile parlamentare, potrivit raportului de evaluare a activităţii desfăşurate anul trecut de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Pe parcursul celor trei procese electorale au fost înregistrate 7.869 de incidente, dintre care 5.003 la alegerile locale din 10 iunie, 1.067 la referendumul din 29 iulie şi 1.799 la alegerile parlamentare din 9 decembrie, se arată în raportul MAI prezentat vineri. Potrivit sursei citate, numărul incidentelor a fost mai redus decât la manifestările publice similare din anii trecuţi. În cazul fiecăruia dintre cele trei procese electorale derulate în cursul anului trecut, care au durat în total peste 120 de zile, au fost mobilizate între 55.000 şi 59.000 de cadre MAI, atât pentru protecţia secţiilor de votare, asigurarea şi menţinerea ordinii publice, cât şi pentru constituirea rezervelor de intervenţie. (T.I.)