Poliţiştii de la Transporturi din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Galaţi şi Constanţa au patrulat în trenurile care circulă pe patru magistrale feroviare, precum şi în staţiile şi triajele CFR din zonele de competență. Acțiunea, care s-a desfășurat pe 17 și 18 martie și la care au luat parte 331 de oameni ai legii și 78 de ceferiști, a avut drept scop depistarea călătorilor frauduloși, dar și a persoanelor care fac scandal în trenuri sau vând ilegal diverse mărfuri. Polițiștii au verificat 387 de trenuri și 244 de gări şi triaje și au reușit să întocmească 12 dosare penale, două dintre ele pentru fals privind identitatea și uz de fals, două pentru înșelăciune, trei pentru evaziune fiscală și unul pentru contrabandă. De asemenea, oamenii legii au dat 112 de amenzi, în valoare totală de 23.545 de lei. Conform unui comunicat de presă remis, vineri, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), 54 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 11 pentru derularea unor activităţi comerciale ilicite şi 30 au vizat stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române. În timpul raziilor din gări și triaje, polițiștii au găsit șapte minori fugiți de acasă sau din centrele de plasament și două persoane cu afecțiuni psihice. Totodată, angajații CFR au depistat 839 de călători frauduloși, care au scos din buzunar taxe și suprataxe în valoare de 9.973 de lei.