Peste 800 de permise, reţinute. Trei şoferi, găsiți drogaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 800 de permise, reţinute. Trei şoferi, găsiți drogaţi

Eveniment 07 Aprilie 2018 / 20:10 846 accesări

Polițiștii au constatat 212 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au reținut 818 permise de conducere și au retras 276 de certificate de înmatriculare.

Peste 200 de infracțiuni în trafic au fost constatate de polițiști în ultimele două zile, când au fost reținute aproximativ 800 de permise de conducere și au fost retrase aproape 280 de certificate de înmatriculare. Conform Poliției Române, pe parcursul a două zile, polițiștii au intervenit la aproape 6.300 de evenimente, fiind constatate 1.533 de infracțiuni, iar 274 de persoane au fost prinse în flagrant delict. Au fost date 14.533 de amenzi în valoare de peste 5,2 milioane de lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 100.000 de lei.

În urma acțiunilor derulate de Poliția Română în ultima săptămână, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, au fost întocmite 64 de dosare penale. 25 de infracțiuni au fost depistate în flagrant delict.

În perioada 30 martie – 5 aprilie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.

Astfel, polițiștii au efectuat controale în 356 de stații de cale ferată şi au patrulat în 584 de trenuri de călători.

În urma verificărilor, au fost depistate 6 persoane date în urmărire națională și 6 minori lipsiți de supraveghere care au fost predați familiilor sau internați în centrele de plasament, iar unul dintre aceștia a fost identificat cu semnalare de interes Schengen, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Au fost depistate și 4 persoane care dețineau substanţe halucinogene.

Polițiștii au întocmit 64 de dosare penale, în principal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, agresiuni fizice, tâlhărie, distrugere, braconaj piscicol, pescuit ilegal, fals și uz de fals, precum și infracțiuni la regimul circulației rutiere.

25 de persoane bănuite comiterea de infracțiuni au fost depistate în flagrant delict. În dosarele penale instrumentate, 12 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar față de una s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Pentru neregulile depistate, polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 76.590 de lei și au ridicat, în vederea confiscării, bunuri și bani, în valoare de aproximativ 166.880 de lei.

Trei şoferi care conduceau sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, prinşi de poliţiştii din Capitală

Trei şoferi care conduceau sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive au fost prinşi de poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei într-un interval de numai şase ore, iar pe numele lor au fost întocmite dosare penale şi le-au fost suspendate permisele auto.

Conform Brigăzii Rutiere a Capitalei, vineri noapte, în jurul orei 00.50, un bărbat în vârstă de 21 de ani a fost depistat în zona Pieţei Alba Iulia, sector 3, în timp ce conducea sub influenţa substanţelor psihoactive, iar în jurul orei 03.00 a fost depistat, pe bulevardul Ion Mihalache, un bărbat în vârstă de 30 de ani care era sub influenţa alcoolului, aparatul alcool test indicând 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost testat şi cu aparatul Drug Test, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de două substanţe. Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 08.00, a fost prins un cetăţean străin care conducea pe strada Doamnei din sectorul 3 şi care era sub influenta mai multor substanţe psihoactive. De asemenea, în maşina acestuia au fost găsite un gram de substanţe vegetale, mai multe pastile de diferite mărimi şi culori, trei fiole de substanţe injectabile şi un aparat pentru confecţionat ţigări

Cei trei şoferi au fost duşi la INML pentru recoltarea de probe biologice, iar pe numele acestora au fost întocmite dosare penale şi le-au fost suspendate permisele auto.

În Bucureşti, de la începutul anului şi până în prezent au fost depistaţi 34 de şoferi care conduceau în timp ce se aflau sub influenţa substanţelor psihoactive.

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influenţa substanţelor psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. De asemenea, se reţine permisul de conducere până la soluţionarea dosarului penal.

Taguri articol


12