Peste 840 de morţi în Haiti din cauza uraganului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 840 de morţi în Haiti din cauza uraganului

Externe 07 Octombrie 2016 / 21:12 1168 accesări

Uraganul Matthew a provocat moartea a aproape 850 de persoane şi a lăsat alte sute fără adăpost în trecerea sa prin Haiti, înainte de a se îndrepta spre statul american Florida şi apoi spre coasta americană a Atlanticului, informează site-ul agenţiei Reuters.

Bilanţul victimelor din Haiti, cel mai sărac stat de pe continentul american, a atins vineri 842 de morţi.

Matthew, primul mare uragan care afectează Statele Unite în peste zece ani, a declanşat evacuări în masă din statele Florida şi Georgia, precum şi din Carolina de Sud sau Carolina de Nord.

Sudul Floridei a ieşit de sub incidenţa celei mai grele părţi a furtunii, dar preşedintele Barack Obama şi alţi oficiali solicită oamenilor să nu devină prea încrezători în faţa unei furtuni ce ar putea fi catalogată drept una dintre cele mai puternice care au străbătut nord-estul statul american în peste 100 de ani.

"Aş dori doar să subliniez tuturor faptul că acesta este în continuare un uragan periculos, că există în continuare posibilitatea unei schimbări a vitezei vântului, a pierderii vieţii sau a daunelor severe a proprietăţilor. Oamenii trebuie să urmeze în continuare instrucţiunile oficialilor locali pentru următoarele 24, 48 şi 72 de ore", a declarat Barack Obama.

Taguri articol


12