Peste 90% dintre părinți susțin nevoia de informare în privința educării copiilor, principalele teme vizate fiind igiena zilnică, sănătatea, hrana, psihologia și dezvoltarea minorului, relevă un studiu dat publicității marți de Fundația "Copiii Noștri", în cadrul proiectului "Promovarea Strategiei Naționale pentru Educație Parentală". Președintele Fundației ''Copiii Noștri'', Martha Iliescu, a declarat pentru Agerpres că educația parentală este obiectivul principal al proiectului, care a primit finanțare europeană, precizând că sunt necesare centre de informare pentru părinți.
"Această strategie pe care dorim să o facem trebuie să fie un cadru general legal în care să se desfășoare această educație parentală, care, până în prezent, a fost făcută prin proiecte-pilot de diverse organizații, care au murit la un moment dat, din lipsă de finanțări. Ceea ce dorim este să creăm acest cadru legal și persoanele care lucrează cu părinții să poată fi retribuite. Totodată, să existe niște structuri în care părinții să găsescă informațiile necesare, centre de informare, în comunitățile locale. Se impune mai ales în comunitățile rurale, acolo e foarte mare nevoie", a spus Iliescu.
Adina Codreș, consilier la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, a spus, cu ocazia prezentării studiului, că educația parentală este un "segment important" al strategiei naționale în acest domeniu, care încă nu e finalizată. "Părinții sunt vulnerabili în fața copiilor și sunt nevoiți să țină pasul cu ei. (...) Avem noi înșine nevoie să fim învățați, nu e o rușine, ceea ce am învățat de la mama și de la tata spuneam că este suficient, acum nu este suficient, trebuie să facem eforturi să învățăm de la toți cei care pot da informații despre educația parentală. (...) E nevoie de puțină lumină în acest domeniu. Copiii nu sunt jucării, privindu-ne copiii vedem că suntem depășiți, ei sunt neglijați. Avem nevoie de strategia de educație parentală", a explicat Codreș.
Petronela Stoian, reprezentanta Ministerului Sănătății, a subliniat că implementarea de politici publice în domeniul educației parentale și, în special, în elaborarea unei strategii naționale va avea "un impact incontestabil" în viitorul apropiat pentru asigurarea unei generații "mai bine adaptate ritmului alert și provocărilor societății moderne''.
În cadrul studiului dat marți publicității au fost intervievați 703 părinți din mediile urban și rural.