Peste cinci kg de substanţe etnobotanice, confiscate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste cinci kg de substanţe etnobotanice, confiscate

Eveniment 20 Februarie 2010 / 00:00 565 accesări

Poliţiştii de la Antidrog Constanţa în cooperare cu ofiţerii Serviciului Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Constanţa şi comisari ai Gărzii Financiare Constanţa au continuat, joi, activităţile de control al gestiunii societăţilor comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea plantelor şi produselor psihotrope, ocazie cu care au ridicat în vederea distrugerii cantitatea totală de aproximativ 5,2 kg de astfel de substanţe, ambalate în 466 de plicuri, 136 flacoane şi 73 de ţigări, în valoare totală de aproximativ 25.600 lei. Au fost controlate şase societăţi comerciale cu sediile în Constanţa şi Cernavodă. Acţiunile poliţiştilor pentru identificarea deţinătorilor noilor substanţe incriminate precum şi pentru ridicarea în vederea distrugerii a acestora vor continua conform O.U.G. nr.6/2010, în termenul de 10 zile, de la data publicării în Monitorul Oficial a acesteia. După expirarea acestui termen, deţinerea de astfel de substanţe va constitui infracţiunea de deţinere în mod ilicit de droguri de risc sau de mare risc prevăzută şi pedepsită de art. 4 din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, cu pedepse privative de libertate între şase luni şi cinci ani.



12