Peste patru mii de spectatori, la concertul Giannei Nannini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste patru mii de spectatori, la concertul Giannei Nannini

Monden 24 Septembrie 2008 / 00:00 583 accesări

Cîntăreaţa Gianna Nannini a susţinut, luni seară, pe scena de la Arenele Romane din capitală, în faţa a peste 4.000 de spectatori, un concert energic de aproape două ore, care a încheiat turneul european de promovare a noului său material discografic, „Giannabest”. Gianna Nannini a urcat pe scenă în jurul orei 20.30 şi a deschis concertul cu piesa „Mosca Ciega”. După ce a salutat mulţimea cu „Ciao a tutti, Bucarest!”, Nannini, îmbrăcată într-o ţinută din piele neagră, a continuat cu piese antrenante, precum „Revolution” şi „Il Profumo” şi şi-a sedus publicul cu „Suicidio d’amore” şi „Sei nell’anima”, piesă pe care a cîntat-o şi la chitară şi la finalul căreia spectatorii aplaudau ritmat şi cîntau. Unul dintre instrumentişti a trecut apoi la pianul mare alb din mijlocul scenei şi a cîntat primele acorduri din „Ragazzo dell’Europa”, întîmpinate cu aplauze, iar după ce Gianna Nannini a interpretat prima parte a melodiei, publicul a putut asculta un solo de vioară, realizat de un instrumentist pe care cîntăreaţa l-a prezentat apoi drept Bazil Stănescu. În conferinţa de presă care a precedat concertul, cîntăreaţa a anunţat că va cînta melodia „Ragazzo dell\'Europa” alături de un violonist român, însă nu i-a menţionat numele.

Artista şi-a prezentat, la final, membrii trupei, după care şi-a luat la revedere de la public şi a părăsit scena. Publicul a continuat să aplaude şi să ţipe, pînă cînd Gianna Nannini s-a întors pe scenă, a mulţumit printr-o plecăciune şi s-a aşezat la pian pentru a interpreta „Oh Marinaio”. Cîntăreaţa a mai interpretat piesele „Notti Senza Cuore” şi „Sorridi”, iar la finalul melodiei „Bello e Impossibile”, a sărit peste tobe, l-a luat în braţe pe toboşar, după care i-a luat locul. Şi-a luat apoi la revedere, însă, s-a reîntors după cîteva minute de noi aplauze şi strigăte asurzitoare.

Copleşită, Gianna Nannini a povestit că a mai fost în urmă cu patru ani la Bucureşti şi că s-a distrat mult. „Sînteţi un popor minunat, care îşi manifestă emoţiile tot timpul”, a exclamat ea. Spre încîntarea publicului, ea a mai cîntat „Notti magiche” şi „Aria”, învăluită într-o lumină albastră, în timp ce pe fundal era proiectat un film cu nori în mişcare. Gianna Nannini a anunţat că îşi încheie, prin concertul de la Bucureşti, turneul european de promovare a noului său material discografic, intitulat „Giannabest”.

Taguri articol


12