Peste şapte tone de carne, 1.733 de ouă şi tone de produse expirate, confiscate!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Controale desfăşurate de inspectorii DSVSA

Peste şapte tone de carne, 1.733 de ouă şi tone de produse expirate, confiscate!

Social 09 Aprilie 2016 / 12:31 964 accesări

Peste șapte tone de carne expirată, 1.733 de ouă, peste 900 de kilograme de produse lactate, 636 kg de peşte, 80 de litri de lapte și peste 1.100 kg preparate din carne au fost confiscate, în martie, în urma controalelor desfăşurate în Argeş de inspectorii DSVSA.

Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Argeş au făcut, în luna martie, 542 de controale în gospodăriile populaţiei din judeţ, precum şi în şcoli, primării, magazine alimentare, hipermarketuri, restaurante, fabrici de prelucrare a laptelui, ferme, cabinete medicale veterinare, constatând o serie de nereguli pentru care au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, din care șapte avertismente scrise şi 23 de amenzi în valoare totală de 22.500 de lei.

Directorul DSVSA Argeş, Daniel Gelu Lupu, a declarat că în urma controalelor au fost găsite probleme în mai multe zone ale judeţului.

"În cursul lunii martie DSVSA Argeş a efectuat un număr de 542 de controale pentru supravegherea stării de sănătate a animalelor şi a sănătăţii publice. Au fost verificate unităţi cu profil restaurant, bufet, fast food, pizzerie, abatoare, fabrici de preparate carne, fabrici de prelucrare a laptelui, ferme de vaci, porci şi găini, şcoli, depozite alimentare, o unitate de îmbuteliere apă, carmangerii, super/hipermarketuri, magazine alimentare, brutării, patiserii, cofetării, depozite cereale. De asemenea, au fost efectuate controale în 286 de gospodării, două controale în stupine, nouă în cabinete medicale veterinare şi șapte în primării", a declarat directorul DSVSA Argeş.

DSVSA Argeş a confiscat şi scos din consum 7.694 kg de carne expirată, 1.133 kg din carne, 636 kg peşte, 80l de lapte, 908 kg produse lactate, 1.733 de ouă şi sute de kilograme de alte produse expirate. Valoarea totală a acestor produse a fost de 157.615 de lei.

Taguri articol


12