Peste un miliard de euro va fi avansul pe suprafață primit de fermieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste un miliard de euro va fi avansul pe suprafață primit de fermieri

Social 15 Octombrie 2016 / 21:32 748 accesări

Fermierii vor primi avansul pe suprafață începând de săptămâna viitoare, iar suma pe care estimăm să o plătim este de peste un miliard de euro, ceea ce înseamnă enorm față de anul trecut, când în ultimele zile din noiembrie am plătit numai 262 de milioane de euro, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, prezent la târgul de produse tradiționale organizat din curtea instituției.

"Chiar dacă nu vor începe plățile din 16 octombrie, în mod sigur săptămâna viitoare vor începe. Vestea bună este că suma va fi foarte mare, mai mult decât dublu față de anul trecut, undeva la 130 de euro, iar regulamentul european spune că se poate da 70% din plăți în avans. Avem angajament din partea APIA și a furnizorului de soft că modulul funcționează corect și că vom fi în măsură să plătim între 700.000 și 800.000 de beneficiari dintre cei 900.000 care au depus cererea de plată în acest an. În acest context, sper să reușim să plătim undeva către un miliard de euro, ceea ce înseamnă enorm față de anul trecut, când în ultimele zile din noiembrie, din cauza întârzierilor, am plătit doar 262 milioane de euro. Și atunci s-au făcut eforturi foarte mari pe ultima sută de metri", a precizat Irimescu.

Acesta susține că fermierii aflați în control, dar cu un risc scăzut de eroare, vor putea primi un avans la plățile pe suprafață, deși teoretic banii pentru aceștia se dau după 1 ianuarie și după efectuarea controlului administrativ.

"Conform legislației europene, avansul se poate plăti în acest an, având în vedere condițiile specifice ale PAC (Politica Agricolă Comună, n.r.), doar dacă se face controlul administrativ. Și atunci cei care sunt în control, 85.000 de fermieri, vor putea primi, teoretic, de la 1 ianuarie, dar am cerut la APIA ca, măcar pentru fermierii care au un risc foarte redus, la o parte dintre aceștia, să le dăm plăți în avans. Să nu uităm că fermierii care sunt în control sunt și cei mai mari și au nevoia cea mai mare, pentru că ei înființează cultura de toamnă. Sper să ajungă cât mai mulți bani și cât mai rapid (...) Procesul privind plata este acum în termen și o să mergem cu o sumă cât mai mare către fermieri. Acesta va fi un nou bonus pe lângă faptul că s-au primit sume substanțiale în sectorul zootehnic (...) Eu zic că fermierii din zootehnie ar trebui să fie multumiți la acest moment", a mai spus ministrul Agriculturii.



12