Peste un miliard de noi utilizatori de net până în 2020

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste un miliard de noi utilizatori de net până în 2020

Tehnologie 13 Iunie 2016 / 16:18 896 accesări

Până în 2020 vor fi peste un miliard de noi utilizatori de internet și 10 miliarde de noi dispozitive conectate, astfel, traficul pe internet se va tripla, iar cel mai mare generator de trafic va rămâne conținutul video, cu o pondere de 79%, potrivit raportului Cisco Visual Networking Index (VNI) pentru perioada 2015 – 2020 privind estimările traficului global de date. Astfel, de la 3 miliarde în 2015 se va ajunge la 4,1 miliarde în 2020. Transformarea digitalizării la nivel mondial, prin utilizarea de dispozitive personale și răspândirea conexiunilor de tip machine-to-machine (M2M) va avea un impact și mai mare asupra creșterii traficului. În următorii patru ani şi jumătate, rețelele IP globale vor susține 10 miliarde de noi dispozitive și conexiuni, în creștere de la 16,3 miliarde în 2015 la 26,3 miliarde până în 2020. Până în 2020 vor există, în medie, 3,4 dispozitive și conexiuni aferente per capita, în creștere de la 2,2 dispozitive și conexiuni în 2015. ”Romania este recunoscută pentru vitezele mari la Internet și, în general, pentru infrastructura de telecomunicații bine dezvoltată. Creșterea numărului de utilizatori și a dispozitivelor care să beneficieze de rețele va fi accelerată în perioada următoare, atât pe zona rezidențială, cât și în segmentul business. În acest context, acum mai mult ca oricând trebuie să conștientizăm nevoia de avea infrastructuri sigure și scalabile”, a declarat Dorin Pena, director general Cisco România.

Traficul IP la nivel global aproape că se va tripla în următorii ani, având o rată anuală compusă de creștere (CAGR) de 22%, indică raportul Cisco. Evoluția pe care o înregistrează fenomenul Internet of Things (IoT) generează trafic. Aplicații precum supravegherea video, contorizarea inteligentă, monitorizarea stării de sănătate și alte servicii M2M înseamnă noi cerințe la nivel de rețea și determină creșterea graduală a traficului. La nivel global, conexiunile M2M vor crește de aproape trei ori, de la 4,9 miliarde în 2015 la 12,2 miliarde până în 2020, reprezentând aproape jumătate (46%) din totalul dispozitivelor conectate. Zona medicală va crește de cinci ori, înregistrând cea mai rapidă evoluție, de la 144 de milioane de conexiuni în 2015 la 729 milioane în 2020. Locuințele conectate vor genera cel mai mare procent din conexiunile M2M, aproape jumătate, cu un total de 5,8 miliarde până în 2020, de la 2,4 miliarde în 2015. Serviciile video și de conținut continuă să genereze cel mai mare trafic comparativ cu celelate aplicații. Până în 2020, conținutul video va reprezenta 79% din traficul pe internet, de la 63% în 2015. De asemenea, în fiecare lună se vor consuma trei mii de miliarde de minute video online. Conținutul video în format HD și Ultra HD va reprezenta 82% din traficul video pe internet până în 2020, de la 53% în 2015.

Raportul prezintă următoarele date statistice:

• Traficul IP va crește de trei ori la nivel global în următorii cinci ani - Ora de trafic maxim pe internet crește mai repede decât traficul mediu pe Internet. Ora de trafic maxim pe Internet va crește de 4,7 ori din 2015 până în 2020.

• Vitezele în rețelele broadband fixe aproape se vor dubla, de la 24,7 Mbps în 2015 la 47,7 Mbps până în 2020.

• Traficul pe smartphone va depăși traficul pe PC - Modul în care consumatorii individuali și utilizatorii de business accesează rețelele IP și Internetul se schimbă, făcându-se trecerea de la PC-uri la dispozitive mobile. Până în 2020, 71% din traficul IP total va proveni de la dispozitive non-PC, inclusiv tablete, smartphone-uri și televizoare, comparativ cu 47% în 2015. Până în 2020, smartphone-urile vor genera 30% din totalul traficului IP, în timp ce contribuția PC-urilor la totalul traficului IP va scădea la 29%.

• Consumatorii individuali și companiile preferă rețelele mobile celor fixe - În 2015, dispozitivele conectate la Wi-Fi și rețele mobile au generat 62% din traficul de internet (Wi-Fi: 55%; mobil: 7%, fix: 38%). Până în 2020, dispozitivele conectate la rețelele Wi-Fi și mobile vor genera 78% din traficul de internet (Wi-Fi: 59%; mobil: 19%; fix: 22%).

• Conținutul video generează cel mai mare trafic pe Internet- Volumul de conținut video pe internet va crește de patru ori între 2015 și 2020.
- Conținutul video generat de consumatorii finali va fi de 82% până în 2020, față de 68% în 2015.

- Traficul video în segmentul business va fi de 66% din total până în 2020, de la 44% în 2015.
- Traficul generat de dispozitivele de supraveghere video aproape s-a dublat în ultimul an și va crește de 10 ori până în 2020.

- Traficul generat de realitatea virtuală a crescut de patru ori în ultimul an și va crește de 61 de ori până în 2020.

• Tendințe în adoptarea de servicii

- Jocurile online vor avea cea mai rapidă creștere dintre aplicațiile rezidențiale, de la 1,1 miliarde de utilizatori în 2015 la 1,4 miliarde de utilizatori până în 2020.
- Serviciul mobil bazat pe locație (LBS) va fi serviciul mobil cu cea mai rapidă creștere, de la 807 milioane de utilizatori în 2015 la peste 2,3 miliarde de utilizatori până în 2020.
- Videoconferințele la locul de muncă / personale vor fi serviciul de business cu cea mai rapidă creștere pe Internet, de la 95 de milioane de utilizatori în 2015 la 248 de milioane de utilizatori până în 2020.

• Expansiunea globală a rețelelor Wi-Fi

- La nivel global, numarul total de hotspot-uri publice Wi-Fi, inclusiv la punctele rezidențiale, vor crește de 7 ori, de la 64 de milioane în 2015 la 432 de milioane în 2020.
- Accesul extins la Wi-Fi va asigura oportunități variate de scalare și optimizare pentru operatorii de rețele (mai mult transfer mobil, VoWiFi, orașe inteligente, transport conectat și strategii conexe IoT). Această tendință îmbunătățește, de asemenea, capabilitățile quad-play și oferă acces suplimentar pentru servicii de televiziune pretutindeni.

• Adoptarea IPv6 vine în sprijinul digitizării globale - La nivel global, până în 2020, 48,2% dintre dispozitivele și conexiunile la rețele fixe și mobile vor fi compatibile cu IPv6, faţă de 23,3% în 2015.

Odată cu creșterea dependenței de rețelele broadbandmobile și fixe, furnizorii de servicii, guvernele, companiile și consumatorii individuali sunt tot mai preocupați de securitate. În realizarea acestei prognoze, Cisco a colaborat pentru prima dată cu Arbor Networks, pentru a ajuta la cuantificarea amenințărilor actuale și viitoare ale atacurilor DDos (Distributed Denial of Service). Incidentele DDoS pot paraliza rețelele, prin suprasolicitarea serverelor și a dispozitivelor de rețea cu trafic de la mai multe adrese IP. Noua analiză DDoS sugerează că aceste tipuri de breșe pot genera până la 10% din totalul traficului unei țari. În următorii patru ani şi jumătate, atacurile DDoS vor crește de la 6,6 milioane la 17 milioane. Aceste constatări subliniază necesitatea unor măsuri extinse de securitate, pentru a proteja datele și pentru a reduce expunerea rețelei la astfel de riscuri.

Cisco (NASDAQ: CSCO) este liderul mondial în IT care ajută companiile să fructifice oportunitățile de mâine, demonstrând că se pot întâmpla lucruri uimitoare când conectezi ceea ce până acum a fost neconectat. Pentru ultimele noutăți, accesațihttp://thenetwork.cisco.com, recomandă Mediafax.



12