Plata avocaţilor din oficiu a reprezentat mereu o problemă pentru Barourile din ţară, decanii acestora fiind nevoiţi să facă zeci de adrese către Ministerul Justiţiei (MJ) pentru virarea banilor. Dacă, în urmă cu doi ani, avocaţii din oficiu erau la un pas de grevă, în 2013 şi în 2014 situaţia s-a schimbat radical. Sumele ce li se cuvin pentru că i-au apărat pe inculpaţii ce nu-şi permit să-şi angajeze avocaţi au fost virate la timp de MJ. Decanul Baroului Bucureşti, avocatul Ilie Iordăchescu, a spus că, în 2013, Barourile au încasat peste un milion de euro pentru plata avocaţilor din oficiu. „Cel puţin la nivelul lui 2013, cu excepţia a două Barouri, au fost alocate integral fondurile pentru plata avocaţilor din oficiu, deci pentru asistenţa judiciară gratuită pentru cetăţean", a arătat Iordăchescu, vineri, la Congresul Avocaţilor ce se desfăşoară la Bucureşti. El a precizat că cea mai mare parte din aceşti bani au ajuns la Baroul Bucureşti, instituţia având cei mai mulţi avocaţi din oficiu înregistraţi, aproximativ 1.000. Decanul Baroului Constanţa, Gabriel Grigore, a declarat că avocaţii din oficiu constănţeni şi-au primit banii la timp. „Chiar astăzi (n.r. - vineri) au fost virate sumele pentru ianuarie şi februarie, deci suntem cu plata la zi”, a spus Gabriel Grigore. El a adăugat că, în 2013, Baroul Constanţa a avut alocaţi aproximativ un milion de lei pentru prestaţiile avocaţilor din oficiu.