Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit, până la 30 iunie, peste 874 milioane de euro, pentru 1.078.478 fermieri, după cum a anunţat, ieri, instituţia. Această sumă reprezintă 99,64% cee 877,27 milioane de euro, sumă alocată României pentru finanţarea schemei de sprijin pe suprafaţă în cadrul campaniei SAPS 2011, iar sursa de finanţare pentru această schemă de plată fiind Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Potrivit APIA, s-a depăşit cu 4,64% pragul minim de 95 % stabilit conform Regulamentului (CE) nr. 883/2006, evitându-se, în acelaşi timp, penalizările pentru plăţile întârziate. În acelaşi timp, în Campania 2011, au fost efectuate plăţi naţionale directe complementare (PNDC1) în valoare de 208,8 milioane euro, iar sursa de finanţare pentru această masură a fost Bugetul Naţional (BN). Schemele şi măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă şi din BN, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. (O.M.)