În cadrul acţiunii „Foc de artificii” 2011, până în prezent, oamenii legii au efectuat peste 100 de controale şi au confiscat peste 200.000 de obiecte pirotehnice interzise. În cursul zilei de joi, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare şi au confiscat 20.000 de petarde. Totodată, au prins în flagrant doi tineri, Florin Lupu şi Daniel Călin, ambii de 22 de ani, din Constanţa, în timp ce încercau să vândă 1.220 de petarde. Aceste acţiuni se înscriu în cadrul programului „Foc de artificii”, care a fost demarat la nivel naţional la jumătatea lunii noiembrie şi care va dura până la jumătatea lunii ianuarie. La această acţiune participă ofiţerii din cadrul Serviciului de Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase împreună cu poliţişti de ordine publică, în cooperare cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă. În cadrul acţiunii, oamenii legii verifică importatorii de obiecte pirotehnice, legalitatea operaţiunilor de import-export, clasificarea obiectelor pirotehnice conform claselor şi categoriilor din care fac parte, respectarea legalităţii privind obiectul de activitate pentru care s-a eliberat autorizaţie, termenele de garanţie înscrise pe ambalaje şi dacă sunt traduse în limba română.
JANDARMI ÎN ACŢIUNE Mai mulţi constănţeni au fost prinşi, zilele trecute, de lucrătorii Grupării de Jandarmi Mobilă în timp ce comercializau produse pirotehnice fără a deţine autorizaţie. În piaţa Brick a fost găsit Ştefan Luca, de 46 ani, care oferea spre vânzare 2.480 de petarde. Alte trei persoane au fost depistate în Piaţa Tomis III, din Constanţa: Leonard Băiculescu, de 24 ani, avea asupra lui 1.300 de petarde, Gabriela Bleotea, de 34 ani, 600 de petarde şi 40 de candele pirotehnice, iar Viorica Dima, de 31 ani, 133 de rachete pirotehnice şi patru candele pirotehnice. Jandarmii l-au depistat şi pe Taifun Asan, de 30 ani, care stătea pe b-dul Mamaia, din Constanţa, şi oferea trecătorilor spre vânzare 1.500 de petarde și 16 candele pirotehnice a 30 de focuri. Rodica Sandru, de 37 ani, a fost găsită de oamenii legii în zona Autogării Sud Constanţa, cu 113 candele pirotehnice şi 24 de candele pirotehnice, iar Marius Pasăre, de 33 ani, a fost depistat câţiva metri mai jos, lângă Gara Constanţa, având asupra sa 48 de candele pirotehnice și 36 de rachete pirotehnice. Toţi sunt cercetaţi în libertate pentru comiterea infracţiunii de comercializare de obiecte artizanale şi de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice fără a deţine autorizaţie. Alte trei persoane descoperite de jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean Constanţa s-au ales cu dosare penale pentru că au oferit spre vânzare produse pirotehnice de clasa I, II, şi III, care sunt interzise de lege. Valentina Gheorghe, de 27 ani, şi Angelica Cupeş, de 21 ani, ambele din Constanţa, au fost prinse în cartierul constănţean CET, iar Florentina Toma, de 23 ani, din Constanţa, a fost depistată pe strada Brizei, din Constanţa. Cele trei femei sunt cercetate de poliţiştii Secţiei 5 Constanţa.
COMERŢ CU PETARDE Şi poliţiştii de frontieră au confiscat, în localitatea Ovidiu, 1.180 articole pirotehnice. Unul dintre comercianţii ambulanţi este Florin Bărbulescu, de 24 de ani, care avea asupra sa 583 articole pirotehnice pe care le oferea spre vânzare dintr-un Renault. Poliţiştii au confiscat petarde, rachete, artificii şi lumânări cu mai multe focuri. Câteva ore mai târziu, tot în Ovidiu, au fost prinşi Marian Simicea, de 30 ani, şi Fane Neacşu, de 25 ani, care deţineau în vederea comercializării 597 articole pirotehnice fără a a avea documente de provenienţă. Bunurile, în valoare de 2.840 lei, au fost ridicate în vederea confiscării şi urmează a fi predate la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Pe numele celor în cauză au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport sau orice altă operaţiune cu materii explozive efectuată fără drept.
Andra RAFTU, Cristina CARAPCEA, Florin CICAL